În ultima jumătate de an am avut discuţii cu foarte mulţi columbofili … de-a dreptul hazlii, pline de inocenţă medicală şi de râs uneori cu gura până la urechi. Mă refer la unele boli ale porumbeilor. Mi-am dat seama că suntem departe de a ne autoeduca medical prin internet; oamenii preferă acelaşi tip de a fi „pe dinafară” când e vorba de patologia zburătorilor noştri, dar şi de a-şi exprima păreri bizare, site-urile columbofile pe internet fiind pline de aprecieri abracadabra; d-aia probabil belgienii şi olandezii etc îşi asigură „spatele frontului” cu câte un medic. Mă scuz în faţa celor puţin specialişti – profesionişti veterinari, medici, asistenţi care cunosc problemele. Şi dacă pentru cei mulţi porumbei nu au decât viermi, păduchi, trichomonoză, paramixoviroză şi salmoneloză şi asta mai mult ca de „bon-ton” când e vorba de adenoviroze habar nu au. De aceea îmi permit să adaug numai pentru aceştia, câteva noţiuni despre boala care anul trecut le-a cam decimat tineretul.

Adenoviroza, impropriu denumită aşa, pentru că având cauze multiple este corect a se vorbi de adenoviroze; acestea sunt boli provocate de mai multe tulpini de viruşi care au o structură genomică asemănătoare. Denumirea vine de la grecescul “adeno” care înseamnă glandă şi “virus“ care în latină defineşte otravă. Viruşii sunt germeni cu structură imperfectă şi mult mai mici decât microbii. Adenoviruşii fac parte din genul Mammaliade, familia Adenoviridae, cunoscându-se peste 90 de sero-tipuri, din care aproximativ 68 provoacă boala la om şi animale şi 8 tipuri la păsări.

Adenovirozele sunt cunoscute de curând, după anul 1990 iar la noi în ţară au fost semnalizate după anul 2000; sunt boli infecţioase (contagioase) care se transmit în special pe calea aeriană (respiratorie) dar şi prin contact direct (mâini, obiecte de tipul adăpătorilor, hrănitorilor, instrumente de curăţenie, etc proaspăt contaminate). Puterea de infecţiozitate este foarte mare, viruşii eliminându-se prin secreţiile oculo-nazale, excremente, produse apoase din vărsătură, declaşând focare şi adevărate epidemi; Circo-virusul şi adeno-virusul tip 1 sunt cele mai răspândite tulpini de adenoviruşi; la porumbeii adulţi boala se însoţeşte de simptomatologie mai redusă şi de multe ori aceştia se vindecă spontan, dar la tineret (pui) morbiditatea şi mortalitatea este foarte mare.

Adenovirozele apar în special în anotimpurile reci şi umede (primăvara şi toamna), fiind favorizate de cauze care micşorează rezistenţa organismului – alimentaţie deficitară, dezechilibrată, locaţie umedă, murdară, fără aerisire. La rândul lor adenovirusurile slăbesc şi ele rezistenţa puişorilor care se pot suprainfecta cu germeni de tipul bacililor coli, salmonellelor, etc; astfel de multe ori adenovirozele se asociază cu boli bacteriene crescând mortalitatea.

Simptomatologia adenovirozelor este polimorfă în raport de localizarea viruşilor sau simptomele pot apărea succesiv odată cu infectarea altor organe.

Adenovirozele pot debuta ca infecţii respiratorii – faringiene, laringiene, traheobronşice, pulmonare, însoţite de stare generală alterată, porumebii sunt apatici cu apetitul diminuat, guşa nu se elimină complet, au penele zburlite, febră, frison, rinoree, tuse; sau keratoconjunctivită cu lăcrimare şi conjunctive hiperemice chiar sângerânde. Dacă boala se agravează, viremia poate afecta ficatul (necroză hepatică) conducând la moarte rapidă, sau intestinul – dejectele fiind apoase, verzui, murdare. Alteori afectează sistemul nervos producând encefalită cu dezechilibru motor şi mişcări giriniforme ale capului.

Incubaţia, perioada de la infectare până la apariţia primelor simptome este de aproximativ 5 – 8 zile.

Simptomatologia adăugată factorului epidemiologic conduce la un diagnostic clinic care apoi poate fi confirmat numai prin evidenţierea virusului (prin microscopie electronică) şi prin examen histo-patologic.

Ca multe alte boli virale, adenovirozele nu au tratament curativ specific, baza fiind profilaxia ce constă în:

• instalaţii curate, aeriste, orientate spre sus sau sud-est, luminoase, călduroase (deşi se zice că porumbelul nu suferă de frig). Adăposturi dezinfectate periodic.
• alimentaţie echilibrată în raport de sezon şi de situaţia faţă de cuib (clocit, îngrijirea puilor, concursuri, etc)
• adăpători igienice curăţate zilnic cu schimbarea apei de două ori pe zi;
• izolarea subiecţilor bolnavi sau chiar a celor bănuiţi că vor face boala, asigurându-se acestora hrană uşoară şi apă dezinfectată (de preferat cu albastru de metilen);
• de curând firma Pharma-Slovacia a lansat vaccinul ADENOVIR. Consider că este un remediu bun, dar ce să vaccineze mai repede un columbofil!? – paramixoviroza, difterovariola, salmoneloza… un crescător obişnuit nu cred că-şi face timp pentru atâtea tratamente şi vaccinuri încât baza trebuie să o reprezinte măsurile generale enumerate mai sus privind adăposturile, alimentaţia şi apa. Acestea vor asigura porumbei sănătoşi, rezistenţi la multiplele atacuri ale microorganismelor patogene.

Deşi nu există tratament etiologic, se va practica tratament simptomatic (privind febra, dezinfecţia orofaringiană, oculonazală cu gentocin oftalmic de exemplu, paracetamol, antitusive – tusifug etc), tratament de susţinere a stării generale (vitamine, minerale) şi a creşterii imunităţii generale – dexametazonă.

S-au încercat medicamente antivirale ca Ribavirină, Ganciclovir, Cidofovir, dar cu eficacitate redusă in vivo, poate chiar iluzorie.

Antibioterapia se va asocia de regulă (doxiciclin, ciprofloxacin, tilozină sau fosbac), acţionând asupra infecţiilor bacteriene supraadăugate.

Cu toată această terapie şansele de a vindeca puii sunt foarte mici, ca atare dacă nu sunt indispensabili columbofililor respectivi le recomand să fie sacrificaţi pentru a stinge focarul cât mai repede.

Dr. Paul GHICA

Articol publicat in Revista FNCPR