ADENOVIROZELE – În atenţia noastră!

În ultima jumătate de an am avut discuţii cu foarte mulţi columbofili … de-a dreptul hazlii, pline de inocenţă medicală şi de râs uneori cu gura până la urechi. Mă refer la unele boli ale porumbeilor. Mi-am dat seama că suntem departe de a ne autoeduca medical prin internet; oamenii preferă acelaşi tip de a fi „pe dinafară” când e vorba de patologia zburătorilor noştri, dar şi de a-şi exprima păreri bizare, site-urile columbofile pe internet fiind pline de aprecieri abracadabra; d-aia probabil belgienii şi olandezii etc îşi asigură „spatele frontului” cu câte un medic. Mă scuz în faţa celor puţin specialişti – profesionişti veterinari, medici, asistenţi care cunosc problemele. Şi dacă pentru cei mulţi porumbei nu au decât viermi, păduchi, trichomonoză, paramixoviroză şi salmoneloză şi asta mai mult ca de „bon-ton” când e vorba de adenoviroze habar nu au. De aceea îmi permit să adaug numai pentru aceştia, câteva noţiuni despre boala care anul trecut le-a cam decimat tineretul.

pictures 006

Adenoviroza, impropriu denumită aşa, pentru că având cauze multiple este corect a se vorbi de adenoviroze; acestea sunt boli provocate de mai multe tulpini de viruşi care au o structură genomică asemănătoare. Denumirea vine de la grecescul “adeno” care înseamnă glandă şi “virus“ care în latină defineşte otravă. Viruşii sunt germeni cu structură imperfectă şi mult mai mici decât microbii. Adenoviruşii fac parte din genul Mammaliade, familia Adenoviridae, cunoscându-se peste 90 de sero-tipuri, din care aproximativ 68 provoacă boala la om şi animale şi 8 tipuri la păsări.

Adenovirozele sunt cunoscute de curând, după anul 1990 iar la noi în ţară au fost semnalizate după anul 2000; sunt boli infecţioase (contagioase) care se transmit în special pe calea aeriană (respiratorie) dar şi prin contact direct (mâini, obiecte de tipul adăpătorilor, hrănitorilor, instrumente de curăţenie, etc proaspăt contaminate). Puterea de infecţiozitate este foarte mare, viruşii eliminându-se prin secreţiile oculo-nazale, excremente, produse apoase din vărsătură, declaşând focare şi adevărate epidemi; Circo-virusul şi adeno-virusul tip 1 sunt cele mai răspândite tulpini de adenoviruşi; la porumbeii adulţi boala se însoţeşte de simptomatologie mai redusă şi de multe ori aceştia se vindecă spontan, dar la tineret (pui) morbiditatea şi mortalitatea este foarte mare.

Adenovirozele apar în special în anotimpurile reci şi umede (primăvara şi toamna), fiind favorizate de cauze care micşorează rezistenţa organismului – alimentaţie deficitară, dezechilibrată, locaţie umedă, murdară, fără aerisire. La rândul lor adenovirusurile slăbesc şi ele rezistenţa puişorilor care se pot suprainfecta cu germeni de tipul bacililor coli, salmonellelor, etc; astfel de multe ori adenovirozele se asociază cu boli bacteriene crescând mortalitatea.

Simptomatologia adenovirozelor este polimorfă în raport de localizarea viruşilor sau simptomele pot apărea succesiv odată cu infectarea altor organe.

Adenovirozele pot debuta ca infecţii respiratorii – faringiene, laringiene, traheobronşice, pulmonare, însoţite de stare generală alterată, porumebii sunt apatici cu apetitul diminuat, guşa nu se elimină complet, au penele zburlite, febră, frison, rinoree, tuse; sau keratoconjunctivită cu lăcrimare şi conjunctive hiperemice chiar sângerânde. Dacă boala se agravează, viremia poate afecta ficatul (necroză hepatică) conducând la moarte rapidă, sau intestinul – dejectele fiind apoase, verzui, murdare. Alteori afectează sistemul nervos producând encefalită cu dezechilibru motor şi mişcări giriniforme ale capului.

Incubaţia, perioada de la infectare până la apariţia primelor simptome este de aproximativ 5 – 8 zile.

Simptomatologia adăugată factorului epidemiologic conduce la un diagnostic clinic care apoi poate fi confirmat numai prin evidenţierea virusului (prin microscopie electronică) şi prin examen histo-patologic.

Ca multe alte boli virale, adenovirozele nu au tratament curativ specific, baza fiind profilaxia ce constă în:

  • instalaţii curate, aeriste, orientate spre sus sau sud-est, luminoase, călduroase (deşi se zice că porumbelul nu suferă de frig). Adăposturi dezinfectate periodic.
  • alimentaţie echilibrată în raport de sezon şi de situaţia faţă de cuib (clocit, îngrijirea puilor, concursuri, etc)
  • adăpători igienice curăţate zilnic cu schimbarea apei de două ori pe zi;
  • izolarea subiecţilor bolnavi sau chiar a celor bănuiţi că vor face boala, asigurându-se acestora hrană uşoară şi apă dezinfectată (de preferat cu albastru de metilen);
  • de curând firma Pharma-Slovacia a lansat vaccinul ADENOVIR. Consider că este un remediu bun, dar ce să vaccineze mai repede un columbofil!? – paramixoviroza, difterovariola, salmoneloza… un crescător obişnuit nu cred că-şi face timp pentru atâtea tratamente şi vaccinuri încât baza trebuie să o reprezinte măsurile generale enumerate mai sus privind adăposturile, alimentaţia şi apa. Acestea vor asigura porumbei sănătoşi, rezistenţi la multiplele atacuri ale microorganismelor patogene.

Deşi nu există tratament etiologic, se va practica tratament simptomatic (privind febra, dezinfecţia orofaringiană, oculonazală cu gentocin oftalmic de exemplu, paracetamol, antitusive – tusifug etc), tratament de susţinere a stării generale (vitamine, minerale) şi a creşterii imunităţii generale – dexametazonă.

S-au încercat medicamente antivirale ca Ribavirină, Ganciclovir, Cidofovir, dar cu eficacitate redusă in vivo, poate chiar iluzorie.

Antibioterapia se va asocia de regulă (doxiciclin, ciprofloxacin, tilozină sau fosbac), acţionând asupra infecţiilor bacteriene supraadăugate.

Cu toată această terapie şansele de a vindeca puii sunt foarte mici, ca atare dacă nu sunt indispensabili columbofililor respectivi le recomand să fie sacrificaţi pentru a stinge focarul cât mai repede.

Dr. Paul GHICA

Articol publicat in Revista FNCPR

 

Andrei Bondar

www.columbofil.com

Pasionat 100% de porumbei. Am inceput sa am porumbei de la varsta de 11 ani. Incepand cu anul 2011 mi-am schimbat complet directia in ceea ce priveste cresterea porumbeilor, trecand de la porumbeii de agrement (ornament) la porumbeii voiajori. Sportul columbofil cu porumbei voiajori mi se pare cel mai complet, porumbeii voiajori mi-au dat mult mai multe satisfactii decat au reusit porumbeii de agrement in toti acesti ani.

Un comentariu la „ADENOVIROZELE – În atenţia noastră!

  1. Multumim pe aceasta cale d-nului Dr. Paul GHICA,pentru prezentarea acestui fenomen pe care multi crescatori il ignora , fara a constientiza ca acesti virusi ,fac ravagii in multe crescatorii.Infectia cu adenovirus este larg raspandita la multe specii de pasari domestice si salbatice. La porumbei a fost diagnosticata in 1976, in Irlanda. Evolutia este latenta, asimptomatica sau paucisimptomatica.Se considera ca 10 % dintre porumbei este purtator de adenovirus (se poate constata prezenta anticorpilor). Patogenitatea este relativ redusa, traiesc in organism ca flora de asociatie, dar prin interventia mai multor factori favorizanti pot aparea inbolnaviri grave.Adenovirusurile la randul lor constituie factori debilitanti care contribuie la declansarea altor boli sau la agravarea unor afectiuni preexistente. Letalitatea este in jur de 30% dar s-au semnalat si cazuri de 100%. Acesti virusi au o rezistenta scazuta in mediu, fiind distrusi de majoritatea dezinfectantelor uzuale.Secretiile si excretiile pot constitui surse de infectie pe parcursul a mai multor saptamani, dar in diferite secretii uscate pot rezista mai multe saptamani.Exista 2 tipuri de adenovirus care produc entitati morbide la porumbei: tipul I si tipul II. Primul tip de adenovirus (I) a fost decoperit in 1976, al doilea (tipul II) in 1992 in Belgia. Acesta din urma a produs mortalitati fulminante.Primul tip produce inbolnaviri la porumbeii tineri, si are caracter sezonier, in prima jumatate a anului. Epidemia atinge punctul culminant in iunie. Tipul I infecteaza enterocitele. Virusul ataca celulele intestinelor, cauzand diaree apoasa. Deseori pe baza organismului slabit se combina cu colibacili, producand complexul de adeno-coli, agravand si mai mult diareea. Infectiile secundare cu E.coli sunt frecvente pe baza mucoasei lezate. Se observa si vomitari dese in asemenea situatii. Gusa este totusi plina cu alimente, iar mai tarziu porumbeii bolnavi slabesc mult. Se vorbeste in acest caz de sindromul infectios Adeno-Coli.
    Primul tip produce inbolnaviri la porumbeii tineri, si are caracter sezonier, in prima jumatate a anului. Epidemia atinge punctul culminant in iunie. Tipul I infecteaza enterocitele, producand diaree apoasa. Infectiile secundare cu E.coli sunt frecvente pe baza mucoasei lezate, iar recurgitarea, voma sunt simptome insotitoare. Gusa e saturata cu continut. Se vorbeste in acest caz de sindromul infectios Adeno-Coli.
    Tipul II poate imbolnavi porumbeii indiferent de varsta si nu manifesta caracterul sezonier al primei. Virusul ataca hepatocitele, iar tractul intestinal ramane aparent sanatos. Ficatul este infectat masiv cu deteriorari intense, astfel si mortalitatea apare repede. Totusi simptomatologia este saraca, diareea galbena si voma sunt singurele simptome. Morfopatologic apare hepatomegalia, ficatul este deschis la culoare, galben, zonele necrozate si cele sanatoase alterneaza. Enterita apare in special pe portiunea anterioara a intestinului.
    La prima forma diagnosticul diferentiat se face fata de paramixoviroza, la tipul doi fata de intoxicatii.Ca si diagnostic diferential trebuie sa excludem posibilitatea paramixovirozei la tineret, unde apare falsa diaree, si simptome nervoarse. Desigur, examenele serologice confirma diagnosticul (exista si test rapid pentru detectarea antigenului din secretii). Examenul histologic evidentiaza incluziuni celulare in enterocite si in hepatocite. Boala se diagnostica rar, dar in realitate produce inbolnaviri relativ frecvent. In practica de cele mai multe ori se confunda cu paramixoviroza (in multe cazuri paramixoviroza nu evolueaza cu simtomatologia cunoscuta – nervoasa).
    Terapia: fiind vorba de viroza antibioticele nu au efect, in schimb putem preveni si trata suprainfectiile cu Escherichia coli (in special in cazul sindromului infectios Adeno I-Coli) iar un tratament bine ales reduce simtitor rata mortalitatii. Produsele pe baza de enrofloxacina, gentamicina, amoxicilina s-au dovedit a fi cele mai eficace. Se mai poate folosi cu succes in asemenea cazuri Enteroguardul la inceput administrand cate 3/4 tableta, urmat de Enteroguad pulbere administrata pe furaje in doza de 3 grame/kg furaj.Sunt si produse mai speciale de fabricatie straina care au efect de asemenea bun.
    Ulterior este indicat probioticoterapia.Vitaminoterapia, terapia cu usturoi, alimentatia cu seminte mici si variate respectiv combaterea celorlalte boli contribuie la sanogeneza.
    La tipul 2 substantele hepatoprotectoare au un efect oarecare (produse pe baza de aminoacizi, in special metionina). Desigur evolutia bolii depinde foarte mult de statusul imunitar si o populatie supraefectiva constituie un factor de risc major.Preventia: nu dispunem de vaccin (e in stadiul de experienta), dar regurile generale arhicunoscute privind prevenirea si combaterea bolilor infectioase sunt valabile.
    Sper ca cu aceste precizari in completare,am contribuit si eu la acest material , facandu-va sa intelegeti si sa ma repet ,ca “regurile generale arhicunoscute privind prevenirea si combaterea bolilor infectioase sunt valabile”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.