ASOCIAȚIA COLUMBOFILĂ „VOIAJORUL” BIHOR, DOTĂRI DE UTLIMĂ GENERAȚIE ȘI PERSPECTIVE MARI PENTRU VIITOR

Asociația Columbofilă „Voiajorul Bihor” este cea care „guvernează” columbofilia Bihoreană, și nu oricum, ci cu un enorm succes.

Echipa care conduce azi destinele columofiliei bihorene a fost aleasă în toamna anului 2005. La acea vreme, existau în Bihor 62 de columbofili, grupați în „două partide”. O parte participau la concursuri cu Satu Mare, iar o parte cu Aradul. Centrul de îmbarcare era într-o piață, în condiții improprii, nu  existau ceasuri electronice și nici mijloc de transport.

Alegerea celor care conduc și azi destinele columbofililor bihoreni nu a dus imediat la încetarea „războiului” între cele două grupări dovadă că o parte dintre columbofili (aproximativ 8 persoane din sudul județului) concurează șiazi cu județul Arad. Totuși, majoritatea au înțeles sensul cuvântului BIHOREAN și concurează azi așa cum e normal, sub stema BIHORULUI.

Primul pas a fost constituirea juridică a asociației, lucru finalizat în primăvara anului 2007. Ulterior, s-a achiziționat un container vechi de transport porumbei, care a fost transportat în 2009 cu un camion închiriat din Ungaria. În 2010 s-a luat cu finanțare de la Consiliul Județean Bihor și cu o sponsorizare de la dl Olteanu Cosmin un camion propriu al asociației. În 2011, se face primul pas uriaș spre modernizare. S-a achiziționat un camion ultra-modern de la firma Geraldy, cu suma de 28.000 euro, plătibili în doi ani, datorită relației de prietenie dintre președintele asociației și dl Klaus Geraldy.

Asociația Columbofilă „Voiajorul Bihor” a fost prima asociație din România care a introdus obligatoriu folosirea ceasurilor electronice (datorită crizei economice, s-a revenit asupra deciziei și membrii noi pot concura cu ceasuri mecanice în primii doi ani), prima asociație care a testat sistemul de calcul automat al distanțelor punct lansare – punct sosire și probabil prima care a desfășurat proiecte de fianțatare cu autoritățile locale.

Începând cu anul 2008, columbofilii bihoreni nu au lipsit de pe podiumurile naționale la diferite categorii, atât la maraton, cât și la viteză.

Anul 2012 a fost un an dificil, nu doar pentru porumbei. Taxele mari către asociație pentru achitarea camionului au făcut ca doar 85 de columbofili să fie membri în acest an.

Anul 2013 aduce o reducere uriașă la taxele către asociație, iar în acest moment 145 de columbofili sunt membri ai asociației noastre.

Datorită acestei ascendențe, Comitetul asociației a trebuit să se orienteze spre creșterea capacității de transport și pentru că standardele noastre sunt extrem de ridicate, am decis achiziționarea unui container nou (containerul are doi ani și a fost folosit doar pentru prezentare la expoziții), tot de la producătorul german Geraldy.

Containerul este cel prezentat în imaginile de mai jos, cu precizarea că vine fără mașină, aceasta fiind folosită doar pentru a-l transporta la diferite expoziții.

 

dsds

 

dd

 

Nu poate fi trecut cu vederea nici camionul propriu al asociației, achiziționat prin eforturi deosebite în anul 2011. O mașină de transport de ultimă generație, printre puținele de acest gen din România! (foto mai jos)

Așadar, două mijloace de transport de ultimă generație asigură transport de calitate columbofililor bihoreni, iar speranțele sunt mari în astfel de condiții.

Un model de urmat pentru orice asociație și niște oameni care au demonstrat că chiar dacă nu sunt mulți, pot face lucruri mari!!!

De la Bihor,

Președintele.

Andrei Bondar

www.columbofil.com

Pasionat 100% de porumbei. Am inceput sa am porumbei de la varsta de 11 ani. Incepand cu anul 2011 mi-am schimbat complet directia in ceea ce priveste cresterea porumbeilor, trecand de la porumbeii de agrement (ornament) la porumbeii voiajori. Sportul columbofil cu porumbei voiajori mi se pare cel mai complet, porumbeii voiajori mi-au dat mult mai multe satisfactii decat au reusit porumbeii de agrement in toti acesti ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.