BERLIN NATIONAL LA A CINCEA EDITIE!!!

Era toamna lui 2010 (Doamne cum trec anii…) şi mă întorceam cu prietenul meu Bilan Florin din Belgia. Drumul lung, te îmbie la discuţii despre orice,doar doar să treacă mai repede sutele de kilometrii ce îi aveam în faţă.

Vorbind despre concursuri, despre etapele de maraton din vest şi despre cele de la noi, Florin zice: ,,hai să găsim  o locaţie în Germania să organizăm şi noi un Naţional, să rămână o astfel de etapă din mandatul meu de preşedinte,,

Îl suţin în totalitate şi deschid harta din torpedoul maşinii, şi privirea î-mi cade pe Berlin. Localitate ultra-celebră,  care ar putea devenii un punct de atracţie columbofil.

Îl sun repede pe Dani Marta şi îl rog să ne calculeze distanţa de la Berlin pentru mai multe puncte ale ţării. Şi aşa a apărut Berlin Naţional, concurs care în 2011adună la start aproape 1000 de columbofili (cel mai mare numar de concurenti participant vreeodata la o etapa in Romania) şi este câştigat de Burca Ionuţ, unul dintre cei mai valoroşi crescători din Romania în ultimii ani.

Clasamnetul insa ofera si surprise uriase, ca si prezenta pe locul 68 a lui Petre Adrian de la Buzau care avand distanta de 1229 km dovedeste ca atunci cand ai porumbei buni nimic nu este imposibil!!! 342 km a parcurs mai mult porumbelul lui fata de cel al lui Ionut Burca, oferindu-i o emotie cum rar poti avea parte. Mai mult porumbeii sosesc in prima zi de concurs in Prahova 1190 km dar  si la Galati 1230 km sau Braila 1300 km iar in a treia zi si la Dolj in sudul tarii 1200 km.

Majoritatea judetelor se gasesc in clasamentul primului Berlin National!!!

Anul 2012 aduce cel mai greu Berlin din istorie, cand porumbeii au fost lansati la ora 14.35 in speranta evitarii caniculei insa week-endul extrem de torid face ca aceasta etapa sa nu se inchida niciodata.

Locul 1 este ocupat de Sarac Ioan de la Arad si iata este de admirat porumbelul lui Komporaly Sandor care chiar sosit a doua zi de concurs (de sosire a porumbeilor) ocupa pozitia 19 avand distanta 1160 km

Porumbeii pozitionati bine mai exista nu doar in zona de veste ce si in Moldova in zona Sucevei, prevestind parca anul 2013 cand Berlin National este lansat la ora 11.00 iar cei 1993 de porumbei apartinand unui numar de 574 de columbofili pornesc cu toata viteza spre Romania astfel ca Salasan Aurel, habaci Calin, Familia Miclos si Burca Ionut (din nou Ionut) constata porumbei in prima seara de concurs insa a doua zi surpriza: locul 1 National Berlin este castigat la Suceava de Ursu Cornel, urmat de Oltean Razavan si Kelemen Csaba din Reghin iar pe urmatoarele doua pozitii Tampa Daniel din Caras. Asadat o impartiere a premiilor pe axa Suceava – Caras Severin. Acest concurs este cel mai rapid concurs de Berlin organizat vreodata!!!

Anul 2014 aduce revirimentul etapei si nu mai putin de 845 de columbofili si 3701 porumbei participa la aceasta etapa.

Locul 1 este ocupat de Vancea Flavius, cel mai bun columbofil Bihorean in ultimii 5 ani.

Conditiile meteo (ploaie in Ardeal) fac ca clasamentul sa fie dominat de judetele vestice, insa o dominare conditionata meteo putem spune.

Pentru 2015, dupa un sezon extreme de greu pentru Vest si Ardeal, Gladioatorii i-si vor dispute trofeele puse in joc pe 24 iulie. Cei mai buni dintre cei mai buni, vor fi prezenti la aceasta lupta. Pe langa asta se anunta participare masiva din Moldova unde super-maratonistii din Suceava si Botosani primit sa i-si ia revansa dupa ce anul trecut au fost spulberati de cei din vest, cu mentiunea ca in 2013 ei au fost cei care au castigat marele trofeu!!!

Asta este povestea pe scurt  a celui mai celebru National organizat pană acum în Romania şi care iată a ajuns la ediţia a V a. Ştiind cat e de greu să organizezi ceva pe termen lung în Romania şi privind la instabilitatea politico-socială, de la legile educaţiei schimbate în fiecare an şi până la desele schimbări din societatea civilă, cred că înţelegeţi că nu a fost de loc uşor să păstram acest concurs timp de 5 ani, în fiecare an. Totuşi  sper să pot scrie un astfel de articol şi peste 10 ani, atunci când aceasta etapă va împlinii un deceniu. Până atunci Berlin Naţional a devenit de 3 săptămâni Marcă înregistrată FNCPR, încă un pas spre tradiţia anuală care o doresc acestui concurs.

BERLIN1

Concursurile de maraton sunt de departe cele mai intens trăite de columbofilii români fie ca porumbeii vin cu viteze mari ajutaţi de vântul din spate sau ca sosesc cu greu zile în şir, iar unele clasamente rămân deschise pentru totdeauna.

Emoţia sosirii unui porumbel de la distanţe atât de mari, oboseala păsării, dar şi voinţa, forţa, determinarea şi viteza acesteia te fac d emulte ori să te închini în faţa acestor Gladiatori.

Nu exista sentiment mai plăcut în viaţa columbofilului decât victoria în cursa de maraton. Victoria însă în curse curselor este îmsa un vis pe care p-nă azi doar 4 crescători au avut şansa să îl trăiască.

Concursul în care se întrec majoritatea celor mai buni maratonişti ai României, pornind din vestul tarii, sau din Carasul cel sudic, din Alba, Cluj, Harghita, Brasov, Prahova, Galaţi sau Braila, si pana in nordul Moldovei de unde anual greii maratonului încearca să îi învingă pe colegii lor vestici şi puţin mai bine poziţionaţi.

Pasiunea maratoniştilor este de multe ori greu de înţeles. Răbdarea acestora şi pasiunea pentru porumbeii de fier îi face deja să freamăte la gândul că cea mai aşteptată etapă a sezonului ar putea devenii trofeul lor. Vorbim de şanse … ele nu sunt echitabile asta e clar. Însă maratonistul autentic apreciază porumbelul şi distanţa prima data.

Catalogul Gladiatorii cerului editat pentru prima data în 2014 reliefează campionii fiecarui centru de îmbarcare la cele 10 Naţionale a le României. Fiecare pasăre,  indifferent de distanţa şi şansele în clasamentul general  apare acolo pentru performanţa sa locală. Uitaţi-vă mai atent la feţele acelor porumbei. Veţi vedea miile de kilometric parcurse, riduri adînci lăsate de caldura ucigătoare a verii, de ploile şi de furtunile întîlnite în cale. În ochii lor veţi vedea o lacrimă, rămasă acolo din momentele când colegii de zbor abandonau lupta căzuţi în faţa neputinţei. Ei, Gladiatorii, ştiau ca niciodată nu+şi vor mai revedea colegii de drum, de coteţ sau uneori de cuib. Maratonul se aseamănă cu războaiele aviatice, cînd avionul lovit de glonţ lasă o dîră de fum în urmă prăbuşindu-se. Altarul curselor de maraton î-şi ia tributul  în fiecare an, mai ales în Vest unde ,,pusta,,maghiara fierbe vara iar vândul din spate nu există niciodata. Aici Gladiatorii trebuie să fie de diamant pentru a reuşii să revină acasa dela cursele de foc gen Schwerin, Wurzburg, Frankfurt.

La fel în Ardeal sau peste munte în Prahova, unde Gladiatorii obosiţi pe finalul cursei dau piept cu MUNTELE!!!

Având trasee puţin mai uşoare, Moldovenii sau Oltenii, se lovesc la rândul lor de caldura insuportabilă, iar crescătorii acestor zone duc maratonul la extreme, prin distanţe uriaşe.

De aceea este maratonul atât de frumos, pentru că este în acelaşi timp ucigător de greu.

Revenind la Berlin, aceasta localitate superbă ne aşteaptă şi în acest an, pentru a ne încerca forţele la cea mai aşteptată etapă din an.

Locul de lansare va fi acelaşi ca şi în ultimele două ediţii, iar lansarea se va face între orele 8.00 şi 10.00. Experimentele au dovedit că lansarea astfel încât porumbeii să ajunga foarte aproape de casă în seara lansării face ca şi zonele mai îndepartate să poată să spere la sosiri bune a doua zi. Când porumbeii au ânoptat departe de casă, iar intrările în prima zonă au fost după ora 10.00, pentru cei din spate a urmat dezastru.

Sper din toată inima să reuşim un concurs exceptional în 2015.

Organizatorul etapei este Asociaţia Judeţeană Columbofila Bihor, cea care de fapt organizează acest concurs de la începuturi. Delegatul însoţitor va fi de la As Timiş, în persoana lui Radu Ursachi, pe lîngă echipa bihoreană.

Drumul maşinii, condiţiile oferite şi lansarea vor fi filmate. După etapă la fel ca în fiecare an vom avea un film al etapei.

Aşadar mai este puţin şi din păcate sezonul 2015 se va încheia. Însă el se va încheia cu Clasicul Berlin Naţional. Un weekend al emoţiilor, al speranţelor şi al viselor urmează.

Îmbarcarea pormbeilor se va face pe data de 21 iulie pe 7 centre de îmbarcare la ore care se vor anunţa ulterior.

Prezenta in Top 3 pe centru sau zona, si bine-inteles pe National i-ti asigura prezenta in cel mai ravnit catalog – Gladiatorii Cerului 2015!!!

Aşadar fiţi cu ochii pe Berlin Naţional 2015!!!

 

 

Lasă un răspuns

Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții media sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de media sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Setările cookie pe acest website sunt setate astfel încât să vă ofere cea mai bună experiență posibilă.

Închide