Porumbeii cei mai medaliaţi de la noi sunt răsfăţaţi într-una dintre cele mai moderne crescătorii. E un fel de “hotel de patru stele” în Băneasa, departe de blocuri, maşini şi poluare. Sunt 300 de sportivi, iar stăpânul le-a făcut o casă imensă şi o pajişte de munte. Pe unii i-a cumpărat din Belgia cu 2.500 de euro bucata. În lume, însă, există porumbei vânduţi şi cu 150.000 de euro unul
Beau numai apă dintr-un puţ propriu, foarte curat, sunt masaţi pe muşchi, pe sub pene şi fac duş cu săruri de baie relaxante, special pentru zburătoare. Apa, după ce se scoate, nu rămâne simplă, ci i se adaugă aminoacizi şi săruri minerale. Mănâncă numai energizante sută la sută naturale, miere şi propolis, beau ceaiuri de care bea şi omul şi li se bagă pe cioc vitaminele cele mai bune. Când e înnorat afară, înăuntru li se aprind luminile, chiar şi ziua, că semiîntunericul îi deprimă. Sunt ţinuţi departe de gălăgie şi de aer poluat. De asta porumbeii sportivi ai crescătorului Emil Simion sunt cam cei mai premiaţi din România. Numai în ultimii doi ani au luat 40 de premii naţionale, întrecând sute de mii de alţi porumbei. Au ajuns şi la suta de kilometri pe oră, cu puţin vânt din spate. Unii au zburat 1.200 de kilometri fără oprire. Altă dată au obţinut primele 53 de locuri, un stol întreg, de nu putea nimeni să-şi explice minunea. Au înnegrit cerul când au aterizat toţi odată, unul lângă altul.
Federaţia Română de Sport Columbofil a înscris deja zece cluburi
De o lună, porumbeii au şi ei federaţia lor, recunoscută de Guvern. Federaţia Română de Sport Columbofil a înscris deja zece cluburi de-ale pasionaţilor, iar pe lista de aşteptare mai sunt încă multe altele. “Avantajul de a te înscrie în federaţie este că lucrezi în cadru organizat, legal şi poţi să mergi la primărie să ceri un spaţiu, de exemplu. Sau poţi să mergi să ceri sponsorizări ori donaţii căci acum primeşti identitate sportivă. Suntem în procedură de afiliere şi cu Federaţia Internaţională”, ne-a spus Cezar Sinca, preşedintele federaţiei. În România există 15.000 de columbofili înscrişi în cluburi, cu porumbei sportivi, plus alte câteva mii care îi ţin acasă, mai mult din plăcerea de a se juca cu ei.
Articolul complet il gasiti pe Gandul.
Sursa: Gandul