Cine a fost prof. Alfons Anker – Genetica si determinarea culorii la porumbeii voiajori

Cine a fost prof. Alfons Anker ?anker

In amintirea celui care a fost cel mai celebru columbofil din centrul Europei si din lumea columbofila mondiala ,prof. Alfons Anker, D-nul Florin Moldovan ,fost presedinte al Uniunii Federatiilor Columbofile din Romania ,impreuna cu ing.Matei Romulus si prof.Stefan Burian,
au reusit sa asterne pe hartie in limba romana ,reflexiile si ideile acestuia. In lume sunt multi care aplica teoriile prof. Alfonz Anker.

Deasemeni multi columbofili romani,conoscatori ai limbii maghiare ,au citit aceasta carte si au mai tradus si explicat si celorlalti cate ceva din cele citite .

De la aparitia acestei carti “Rebusul zburatorilor”( Enigmele zburatoare ) ,lume columbofila vorbeste foarte mult pe marginea acesteia .

Este o carte care cuprinde tot ce trebuie sa cuprinda un columbofil ,fiind considerata ,una din cele mai bune carti columbofile .

Profesor ungur (1925-1979), specialist în genetica animalelor, s-a nascut la Komárom, Ungaria unde pe peretele casei maternale se află şi o placă memorativă.A provenit dintr-o familie cu mari tradiţii în creşterea cailor.Încă din tinereţe s-a remarcat prin darul de a povesti. A fost pasionat de creştera şi ameliorarea porumbeilor, a cailor, dar şi a celorlalţi animale. După anul 1962 a devenit cercetător din cadrul Institutului Agricol de la Kaposvár fără să aibă diplomă de studii superioare în agricultură. Acest fapt cred că a fost o recunoaştere deosebită a meritelor lui. În această calitate (de cercetător ştiinţific genetician) de exemplu a participat în 1969 la conferinţa geneticienilor în domeniu animal la Berlin.

În creşterea şi hibridizarea suinelor a elaborat o metodă nouă, care a fost urmat după acea şi de alţi zootehnişti pe plan mondial. În 1976 a fost decorat de către ministerul agriculturii al Ungariei cu premiul Eötvös pentru meritele deosebite în crearea liniei porcine KA-HYB.
După amintirile prietenilor lui, oameni de ştiinţă cu acte în regulă,spuneau ca a avut un spirit de observaţie şi o memorie ieşită din comun ţinând minte cu lux de amănunte şi după decenii toate caracteristicile animalelor de prăsilă cu care a lucrat, fapt care a trezit admiraţia şi aprecierea şi pe plan internaţional.

Cel mai drag însă dintre toate animalele pentru el au fost porumbeii voiajori, pasiune adusă încă din copilărie.A dus şi o activitate publicistică columbofilă destul de importantă. Cea mai însemnată lucrare cu tematică columbofilă a lui Anker Alfonz a fost cartea cu titlul Rebusul zburător(Enigmele zburătoare) apărut în anul 1972. Este o carte de specialitate columbofilă, dar nu numai. Sunt convins că un columbofil adevărat, dacă se apucă să citească această biblie columbofilă, nu poate să lasă din mână până nu termină şi ultima pagină. Este o adevărată demonstraţie a artei ameliorării animalelor scrisă într-un limbaj literar şi atrăgător.Această carte a fost tradusă în mai multe limbi, printre care şi în limba română. Sunt convins că încă foarte mulţi nu au avut posibilitatea să citească, fiind editat într-un număr destul de limitat.

Pentru el, ţinta unui crescător de porumbei nu este nimic altceva decât: efort de gândire şi apoi rezolvarea cuvântului încrucişat enigme. Anker a încercat să fixeze regulile acestui joc:
– legile geneticii definite de Gregor Mendel sunt de prea mic ajutor pentru creşterea porumbeilor voiajori. Multe încrucişări sportive nu sunt moştenite prin acest mod;
– consangvinizarea nu este un sistem matematic, ci seamănă mai mult cu cântatul la un instrument. Cu cât mai bun este solistul, cu atât muzica care vine de la instrument este mai bună;
– consangvinizarea oferă cele mai bune rezultate atunci când are la bază un super-reproducător. Un super-zburător oferă mult mai puţină garanţie, deoarece prea multe elemente non-ereditare (ca de exemplu condiţia, vitalitatea) determină rezultatele cursei;
– creşterea în familie nu este acelaşi lucru cu consangvinizarea. Consangvinizarea este însoţită întotdeauna de o scădere a vitalităţii. Anker adesea a afirmat că cu cât este mai mare pierderea vitalităţii, cu atât mai mari sunt efectele consangvinizării. Consangvinizarea strânsă nu este indicată pentru zbor, ci doar pentru reproducţie;
– vitalitatea este repede recâştigată atunci când încrucişăm păsări consangvinizate. În practica creşterii industriale din lumea animală, se foloseşte adesea consangvinizarea animalelor de bază şi apoi încrucişarea produşilor acestei consangvinizări. Consangvinizarea se foloseşte pentru a fixa materialul ereditar; încrucişarea aduce varietate sau câştigă în vitalitate şi forţă;
– tot prin consangvinizare se pot fixa şi defectele;
– consangvinizarea reduce variaţia. Cu cât un sânge este mai consangvinizat, cu atât produşii unui exemplar vor semăna unul cu altul;
– împerechind un excelent reproducător cu copiii săi, cineva ar putea obţine urmaşi care să poată da aceleaşi excelente calităţi timp de 10, 20 sau chiar mai mulţi ani. O împerechere de tipul tată/fiică sau mamă/fiu este mult mai eficientă din acest punct de vedere decât o combinaţie între frate/soră.

Determinarea,transmiterea si ereditarea culorilor la porumbeii voiajori

Culorile-porumbeilor Pentru inceput ,doresc sa fac o mica trecere-n revista, cateva notiuni pe care le-am prezentat in materialul ” Johann Gregor Mendel – Celebru pentru principiile de baza ale ereditatii “,din 1508 2015

Ce sunt GENELE:

Genele sunt practic segmenţi de molecule de ADN, care codifică sinteza anumitori proteine, care la rândul lor determină proprietatea fiecărui organism. Genele sunt înşirate pe cromosomi, asemănător unui şirag de perle, fiecare având un loc bine determinat de a lungul cromosomului, dând posibilitate oamenilor de ştiinţă să alcătuiască adevărate hărţi genetice, indicând distanţa unul faţă de celălalt de a lungul cromosomului.
Materialul genetic, deci cel care determină caracterele ereditare a organismelor se găseşte în nucleul celular, organizat în cromosomi. Cromosomii sunt de fapt nişte macromolecule de ADN. Are structură dublu spriralată destul de complicată, deci cred că ar fi inutilă şi prea plictisitoare detalierea lor.

Fiecare specie are un număr bine determinat (caracteristic speciei) de perechi de cromosomi. Numarul cromosomilor pe celula de porumbel este 62 (31 de perechi cromosomiale), plus încă câţiva microcromosomi, caracteristic păsărilor. Este foarte important de reţinut faptul că sunt perechi, deoarece în acest fapt se află toată exlicaţia de bază a geneticii mendeliene, deci esenţa naturii eredităţii.

Celulele normale (somatice) a organismului conţin cromosomi formaţi în perechi, deci doi din fiecare cromosomi. Aceşti cormosomi nu sunt identici, ca şi ,,conţinut”, una provine de la tata, iar celălalt de la mama.

Noţiunea de genotip se referă la totalitatea genelor pe care le deţine o fiinţă vie. Deci, poate fi definit drept structura genetică a unui individ, aşa cum a moştenit-o aceasta de la părinţii săi.Fenotipul reprezintă modul de exteriorizare a genotipului, ca rezultat al interacţiunilor intergenice, şi relaţiile ereditate-mediu.

La porumbeii voiajori nu conteaza culoarea, dar de alela de culoare pot fi cuplate si alte caractere.Relaţia între gene care determină culoarea la porumbei este de obicei dominanţă – recesivitate, sau intermediară.

Pe un cromosom se află gena unei singure culoare, dar fiindcă celulele corpului conţin cromosomii în pereche, este posibil ca un exemplar să posedă un cromosom care determină culoarea albă, iar celălalt culoarea neagră a porumbelului. În acest caz dacă intervine regula dominanţei-recesivităţii, se va manifesta numai culoarea dominantă ex. neagra. Dacă este vorba de mecanismul de moştenire intermediară atunci vom obţine o culoare intermediară între alb şi negru ex. cenuşie.
În general la porumbeii voiajori mecanismul de determinare a culorpi este dominanţă-recesivitate.
Problema se complică cu apariţia diferitelor desene a penajului, iar la porumbei de ornament intervin şi alte mecanisme genetice mult mai complicate.

La voiajori ca să fie mai simplă hai să zicem că sunt două feluri de porumbei cea ce priveşte intensitatea culorii penajului: guţi, de culoare mai închise, spre negru şi de culoare mai deschise spre albastru (cenuşie). Relaţia dintre ele fiind gutul domină asupra culorii deschise.
Desenul penajului: solzat şi cu dungi. Relaţia între ele solzatul domină asupra celor cu dungi.
Practic aceste caractere apar obligatoriu deodată la un porumbel, deci vom avea solzaţi închişi, solzaţi guţi albaşrti.

Numai existenţa acestor doi factori, vom avea patru fenotipuri (aspectul exterior, şi anume: albastru deschis, albastru închis, solzat deschis, solzat închis) diferite şi trei genotipuri pentru desen (aspect a culorii din punctul de vedere a genelor şi anume: homozigoţi albaştri, homozigoţi solzaţi şi heterozigoţi albaştri – solzaţi) şi trei pentru intensitatea culorii.Asemănător se întâmplă şi cu culoarea roşie a porumbelului voiajor, numai că de această dată gena care determină culoarea se găseşte pe cromosomul care determină şi sexul porumbelului (genă sexlincată). Perechea de cromozomi cea mai studiata este cea a cromozomilor de sex, notata simbolic cu XY la femele si XX la masculi. Daca privim lucrurile mai in amanunt este vorba de fapt, de doi cromozomi identici la masculi si de un cromozom intreg (X) si un rest cromozomial (l-am putea numi cromozom atrofiat – Y) la femele. Acest rest cromozomial (Y) contine foarte putine informatii genetice. Daca am vrea sa fim non-conformisti am putea chiar sa afirmam ca femelele in loc de o pereche au numai un singur cromozom – X. Din punctul de vedere al geneticii culorilor acesta este un lucru foarte important, dupa cum vom vedea mai tarziu.

Deci cum femelele au un singur cromosom X pe care se găseşte gena culorii roşie, ei nu pot să transmită decât această culoare, masculii în schimb pot fii heterozigoţi la culoare, având două cromosomi XX. Culoarea roşie fiind dominantă toate exemplarele care conţin gena vor fi roşii. Deci o femelă roşie nu poate să aibă numai pui masculi roşii, în schimb ficele ei pot fi şi de alte culori în funcţie de culoarea masculului. Masculii roşii dacă sunt heterozigoţi pe culoarea roşie vor avea pui şi roşi şi guţi (albaştri sau albaştri-solzaţi). Cei care sunt homozigoţi pe culoarea roşie (mai rar se întâmplă) vor avea numai pui roşii. Intensitatea şi desenul culorii va fi determinat cum am explicat şi la culoarea normală (albastru şi gut).Ţin să menţionez că acest mecanism este valabil aşa numai la culoarea roşie clasică şi numai la voiajori, la ornament intervin alte mecanisme.Mai sunt şi alte aspecte care se moştenesc asemănător, cum ar fi culoarea ochilor, dar şi altele mai greu observabile.În caretea lui Anker se explică puţin mai altfel, dar esenţa este aceaşi. Nu am găsit o explicaţie referitor la penele albe în cazul poumbeilor tărcaţi şi cei cu pene albe în aripă.
Fiecare genă în celulele somatice se află în pereche: una moştenită de la mamă, cealaltă de la tată.

Aceste perechi de gene se numesc gene alele, deci este aceea pereche de gene care definesc aceaşi însuşire a organismului, de exemplu culoarea penajului.

În cazul în care ambele exemplare din perechea de cromosomi conţin o genă (gene alele), care determină aceaşi insuşire, avem de a face cu un exemplar homozigot pe această însuşire. De exemplu ambii cromosomi conţin gena culorii albe a penajului.
Când pe un cromosom, din pereche una conţine o altă genă decât celălalt pentru acelaş însuşire vorbim de exemplar heterozigot pentru însuşirea respectivă. Un cromosom conţine gena penajului alb, iar celălalt a culorii negre.

Între aceste gene alele sunt stabilite diferite relaţii. În continuare am să vă prezint foarte sumar principalele interacţiuni între genele alele.Dominanţă şi recesivitate: deci o însuşire domină pe celălalt. Deci, nu permite exteriorizarea celui dominat.

Întorcându-ne la exemplul de mai înainte: culoarea neagră fiind dominantă asupra celui alb, porumbei heterozigoţi (care conţin pe un cromosom gena culorii negre, iar pe celălalt alb) vor avea culoare neagră, deci fenotipic vor fi neare. De asemenea şi exemplarele homozigote negre vor avea culoare neagră.

Numai exemplarele homozigote pe culoarea albă vor fi albi.
Deci genotipul homozigot dominant (AA) şi cel heterozigot (Aa) prezintă acelaşi fenotip.Conform legilor Mendeliene şi prezentat matematic apare: 25% homozigoţi dominanţi, 25% homozigoţi recesivi, 50% heterozigoţi.

În urma încrucişării a doi exemplare heterozigote (monohibridare) raportul de segregare între însuşiri va fi 3:1. Deci în cazul nostru trei negri şi un alb, iar genotipic un homozigot negru, un homozigot alb şi doi heterozigoţi. Conform legilor Mendeliene şi prezentat matematic apare: 25% homozigoţi dominanţi, 25% homozigoţi recesivi, 50% heterozigoţi.Codominanţă sau lipsa de dominanţă, sau ereditatea intermediară: cele două alele ale unui locus prezintă aceeaşi ,,capacitate” de exteriorizare. În acest fel la heterozigoţi se manifestă ambele alele, apărând un fenotip nou, de obicei intermediar fenotipurilor homozigote. Ca urmare fiecare genotip se va recunoaşte uşor prin fenotip.Supradominanţă: este tocmai fenomenul căutat de noi prin hibridizare. Se caracterizează prin faptul că expresia fenotipică a heterozigotului este superioară ambelor genotipuri homozigote. Este vorba de fapt de fenomenul heterozis, care se manifestă la exemplarele obţinute în urma hibridizării. Acest fenomen este larg folosit în zootehnie modernă în creşterea animalelor de fermă, dar şi la porumbei.Alelele letale, sau genele letale: sunt de fapt gene bolnave, de obicei recesive, care cauzează moartea exemplarelor homozigote la aceste însuşiri.

Sunt de două tipuri: una care nu se recunoaşte fenotipic la exemplarele heterozigote, iar celălalt care şi în cazul exemplarelor heterozigote se manifestă, neproducând însă modificări de ordin letal.Alele multiple: prin însăşi definiţia genelor alele, rezultă că un organism poate să aibă cel mult două alele la un locus. Există însă posibilitate ca prin mutaţie o alelă să poate fi transformată în trei, sau mai multe forme alternative, fiecare formă exteriorizând prin fenotip diferit. În aceste cazuri într-o populaţie, vor putea fi identificate mai multe alele la acel locus. Un exemplu pentru acest fenomen este grupele de sânge la oameni, dar şi culorile diferite la porumbei.Intre dominanta si recesivitate ,exista o relatie .Cand ambii cromozomi contin gene care determina aceeasi insusire, avem de-a face cu un exemplar homozigot pe aceasta insusire.

De exemplu atunci cand  ambii cromozomi contin gena culorii albastre a penajului.Cand genele nu sunt identice avem un exemplar heterozigot pe aceasta insusire. Asa cum am vazut mai sus, un cromozon contine gena penajului solzat, iar celalalt a culorii albastre.O insusire domina pe cealalta. Deci, nu se permite exteriorizarea insusirii recesive.Pentru o mai buna intelegere vom nota gena ce determina culoarea dominanta cu S ( solzat in cazul nostru), respectiv cu  a (albastru, in cazul nostru) gena ce determina culoarea recesiva.Asa cum se vede si in figura, genotipul homozigot (SS) si cel heterozigot (Sa) prezinta acelasi fenotip – culoarea dominanta – solzat. In aceasta faza nu vom putea spune cu certitudine daca un porumbel solzat este homozigot sau heterozigot.Se observa ca exemplarele homozigote pe culoarea albastra (aa) au acelasi fenotip – culoarea recesiva – albastra.figura 1

In cazul in care cuplam doi porumbei, ambii homozigoti, primul homozigot pe culoarea dominanta, iar cel de-al doilea homozigot pe culoarea recesiva (in cazul nostru solzat si albastra), toti descendentii vor fi heterozigoti (Sa) de culoare solzata.Reciproc, daca toti descendentii obtinuti dintr-un parinte solzat si celalalt albastru sunt solzati, atunci putem spune ca parintele solzat este homozigot pe aceasta culoare (SS).figura2

Incrucisand in continuare hibrizii  heterozigoti obtinuti din prima generatie descendenta, se formeaza grupuri asemanatoare cu formale parentale, in proportie de 3S : 1a.figura3

Raportul de segregare fenotipica in a doua generatie este de 75% reprezentand caracterul dominant – culoare solzata (avem aici homozigoti dominanti SS, heterozigoti Sa si aS) si 25% reprezentand caracterul recisiv – culoarea albastra (homozigoti recesivi aa).Genotipic avem un alt raport de segregare: 25% au formula ereditara SS (homozigoti dominanti), 50% vor avea formula ereditara Sa si aS (heterozigoti) si 25% cu formula ereditara aa (homozigoti recesivi), deci un raport de segregare 1:2:1.Daca combinam un porumbel heterozigot (Sa) cu unul homozigot recesiv (aa) atunci vom obtine din punct de vedere fenotipic 50% porumbei solzati si 50% porumbei de culoare albastra. Genotipic vom avea acelasi raport.figura4

Evident, din doi porumbei albastrii (homozigoti recesivi) vom obtine doar porumbei albastri.

Materialul ce formeaza pigmentul se numeste melanina.Melanina coloreaza penajul in negru sau maroniu roscat. Penele albe sunt lipsite de pigment.Avand in vedere ca penajul pigmentat mareste rezistenta la conditiile de mediu extreme se recomanda ocolirea culorilor albe in favoarea culorilor mai inchise.Este de la sine inteles ca totusi in prezenta pigmentului un porumbel nu va fi mai bun , ci eventual va fi mai bine aparat.Fiecare dintre noi s-a intalnit cu pasari ale caror pene albe , rosii sau argintii si s-a observat ca , inca din timpul naparlirii , aceste pene erau intr-o stare destul de proasta comparativ cu penele pigmentate.

Sa luam ca exemplu culoarea solzata care este dominanta fata de culoarea albastra.Asta inseamna ca porumbeii homozigoti solzati in pereche cu pasari albe vor da nastere numai la indivizi albastrii solzati.In acest caz dintr-o suta de urmasi toti o suta vor fi albastrii solzati datorita faptului ca gene allele ce determina culooarea albastru solzat este dominanta fata de gena alela ce determina culoarea albastra , pe care o mentine in stare latenta.Aceasta gena , conform legilor lui Mendel va aparea fenotipic din nou si din nou in generatiile urmatoare prin homozigotarea ei. Se intampla uneori sa se nasca pui de culoare albastra din parinti ai caror stramosi erau toti albastri solzati.La fel pot aparea pasari cu ochi albi din familii cu ochi galbeni sau pasari cu coada ingusta din pasari cu coada lata. Cate un asemenea caracter recesiv ramane ascuns timp de mai multe generatii fara ca noi sa avem habar ca aceste caractere exista in fondul genetic al liniei respective.Deci cantitatea de pigment determina cat de solzat este un porumbel . Prezenta solzilor este o insusire care se mosteneste independent de culoarea de baza.Solzii pot fi mai desi sau mai rari (la fel si in cazul porumbeilor rosii) , fenomenen influentat de granulele de pigment din penaj.

In alt material  viitor, vom discuta despre:

Cum se transmite culoarea la porumbei voiajori.

Lasă un răspuns

Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții media sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de media sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Setările cookie pe acest website sunt setate astfel încât să vă ofere cea mai bună experiență posibilă.

Închide