MOMENT ISTORIC AZI PENTRU COLUMBOFILIA DIN ROMANIA

Azi asa cum poate stiţi sa desfăşurat la Palatul Elisabeta în Bucuresti, Ziua portilor deschise, împreună cu sărbătorirea zilei de naştere a Majestăţii sale Regele Mihai.

mihai

Cu această ocazie Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România a fost invitată să lanseze porumbei în curtea regală la acest eveniment odată cu apariţia Majestăţii Sale Regele Mihai de România în balconul palatului.
Lansarea a fost difuzată în direct de majoritatea posturilor împrenună cu comentarii despre Federaţia noastră.
Mai mult reporterii TV au anunţat o surpriză, pe care conducerea Federaţiei o prăgătea pentru Expoziţia Naţională.
FNCPR va primii în perioada imediat următoare Înalt Patronajul Casei Regale a României asupra activităţii columbofile.
Ce înseamnă asta? Respectul uneia dintre cele mai prestigioase instituţii din România – Casa Regală – pentru columbofili şi porumbei.
O prelungire a drumului început în 1937 în timpul domniei Majestăţii sale Carol I, de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei, atunci când Maiorul Traian Niţescu a fondat Federaţia noastră.
Un pod peste ani şi timp, peste vremuri în care cu bune şi rele columbofilii au ţinut ridicat stindardul columbofiliei române astfel că azi suntem o forţă a Europei.
Aşadar azi prin intermediul porumbeilor miile de columbofili români au transmis un călduros La mulţi Ani, Regelui Mihai.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții media sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de media sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Setările cookie pe acest website sunt setate astfel încât să vă ofere cea mai bună experiență posibilă.

Închide