Porumbei voiajori – Interviu columbofil cu “maratonistul” Timpa Dan

În primul rând vă rog să vă prezentaţi, atât din punct de vedere social cât şi din punct de vedere columbofil. (familie, ocupaţie, locaţie,etc.)

Bună ziua tuturor! Mă numesc Tîmpa Daniel, am 40 de ani sunt căsătorit și am o fetiță de 8 ani care iubește animalele și natura, în special porumbeii. Familia mă susține în tot ceea ce fac.Noi locuim în orașul Reșița din județul Caraș-Severin, iar porumbeii sunt în localitatea tîrnova la 18 km distanță.Acolo imi desfășor activitatea fiind învățător la școala din localitate, școală ale cărei cursuri le-am urmat și eu.

Spuneţi-ne în câteva cuvinte modul în care aţi luat contact cu porumbeii şi mai apoi cu sportul columbofil?

Am copilărit la Tîrnova, iar prietenii mei aveau porumbei. Pe la vărsta de 8 ani am convins-o pe mama să mă lase să cresc și eu câțiva porumbei. Dețineam circa 20 de porumbei care erau liberi nonstop. Asta până în 1994 când ne-am schimbat domiciliul la Reșița, fiind nevoit să dau toți acei porumbei.

Între timp am moștenit casa bunicilor și începând cu anul 2004 am revenit la vechea pasiune achiziționând tot lotul de porumbei al unui columbofil care concura din Tîrnova. Columbofilul se numește Peczak Ferdinand.

Începând cu anul 2005 am concurat fără întreruperi în cadrul Asociației columbofile a județului Caraș-Severin.

morena 22

Prezentaţi-ne crescătoria dumneavoastră. Modul în care este organizată.

Crescătoria este simplă, orientată cu fața spre sud, are trei compartimente: reproductive (12 boxe), pui (60 de odihnitori), zbor (25 de boxe, dar în ultimii ani am avut maxim 18 perechi). Toate cele trei compartimente au în față volieră din plasă, porumbeilor le place enorm să stea acolo.

Clădirea este din cărămidă arsă, pe jos am turnat beton, iar unii pereti i-am placat cu „USB”, peste beton am pus grătare de lemn(joase pentru a face curat mai des), sub gratare am plasat carton să nu fie asa rece și să absoarbă umezeala din găinaț.

În acest an competițional dețin 11 perechi pentru reproducție și 35 porumbei pentru concurs. Inițial aveam 9 perechi la reproducție, dar un M s-a transformat în F…cu puii mă mai păcălesc…așa că am fost nevoit să iau împrumut 2 masculi de la un prieten.

favorita si arwen  dupa schwerin

Vă rugăm să ne prezentaţi modul în care concuraţi porumbeii, daţi-ne mai multe detalii despre metoda folosită. Văduvie sau natural.

Metoda pe care o practic este ”Natural”. Porumbeii sunt puși la pereche în funcție de planul de zbor. În ultimii doi ani am împerecheat în jurul datei de 2 aprilie, porumbeii au crescut 1 pui, fiecare pereche. A doua zi după sosirea de la primul fond am aruncat ouăle, făcând în așa fel ca la primul maraton să fie jucați pe ouă de peste 12 zile. La al doilea maraton i-am jucat pe pui de peste 8 zile, iar la ultimul iarăși pe ouă.

Asta se întâmplă cu majoritatea porumbeilor, dar sunt și cazuri când pierd un porumbel din pereche și atunci trebuie să improvizez sau se amână etapa și … iarăși trebuie să improvizez.

Menționez faptul că porumbeii mei sunt separați din data de 1 octombrie, iar zburătorii sunt închiși din august până în martie din cauza răpitoarelor.

Detaliaţi programul de pregătire al porumbeilor. Modul în care hrăniţi porumbeii, produsele folosite, ce fel de produse naturale sau sintetice.

O să incerc să detaliez, deși nu respect un program zilnic prestabilit, mă adaptez în funcție de vreme, de etapă, de ceea ce văd la porumbei, cum îi simt.

In sezonul de concurs porumbeii primesc: hrană la sac de la Versele Laga, B-chol( 1 data pe săptămână, de obicei marti), glucoză+vitamine(de obicei dupa curse grele sau după antrenamentul zilnic atunci când este cald), Recup-Lyt în momentul sosirii de la cursă, probiotice (in cazul în care tratez cu antibiotic-2 zile după, la fel a doua zi după sosirea din cursă), Omniform împreună cu Orovital pentru condiționare, mai folosesc drojdie de bere (pentru a umezi grăunțele am ulei de măsline ) și Naturaline.

Pentru trichomonoză tratez cu: Tricho+, Enteroguard (1/2 individual), Metronidazol (1/4 idividual). Aceste medicamente le folosesc prin rotație și fac acest lucru la 3 săptămâni. Nu folosesc oțet de mere și nici ulei de usturoi în sezonul de concurs, dar nu las apa în volieră mai mult de 1 oră și schimb adăpătorile zilnic.

În anul 2014 am tratat 3 zile cu OrniSpecial, pentru respirație, după o etapă de fond foarte grea la care porumbeii au zburat prin ploaie și frig. La fel am făcut după etapa de Schwerin Național (acum cred că nu era nevoie, dar atunci așa am simțit). Cam atât pentru respirație.

Vreau să vă spun că în momentul în care separ toți porumbeii la 1 octombrie aceștia primesc 2 zile tratament pentru trichomonoză și 5 zile pentru căi respiratorii, cam atât până înainte de împerechere când fac 2 zile pentru trichomonoză.

Pentru viermi și paraziți porumbeii primesc în ianuarie Rombendazol F(1/2 două zile consecutive și încă o jumătate de tabletă la 10 zile) apoi lunar picături după cap.

Gritul nu lipsește din voliera mea, pun câte puțin pentru că porumbeilor le place să fie proaspăt, fără praf.

Vă rugăm să detaliaţi modul în care antrenaţi porumbeii.

antrenament de seara1

Porumbeii mei sunt antrenați zilnic chiar dacă nu practic văduvia. Sunt antrenați cu steagul, dimineața masculii , la prânz femelele, iar seara toți. Durata antrenamentelor variază între 20 minute și 1 oră. După cursele grele fac 3 zile pauză de la antrenamente, porumbeii zboară cât doresc ei în aceste zile, după care reiau antrenamentele progresiv.

În lunile iunie și iulie antrenamentele de dimineață le fac devreme, când se crapă de ziuă și seara târziu, la apus. Nu antrenez cu mașina (fac economie la combustibil).

Cum realizaţi recuperarea porumbeilor?

Electrolit la sosire, probiotic a doua zi și hrană mai ușoară.

Personal consider că între două etape de maraton așa cum am eu trebuie sa joc porumbeii la 3 săptămâni, dacă doresc să câștig etapa.

Câţi pui reproduceţi în fiecare an? Detaliaţi modul de selecţie al puilor. Faceţi antrenamente cu puii? Concuraţi puii la etapele organizate de asociaţia dumneavoastră?

Anual reproduc în jur de 50-60 pui, dintre aceștia cam 20 sunt din zburători. Încep antrenamentele cu aproximativ 50 pui. Puii sunt antrenați cu mașina personală în felul următor: 30 km la stol-o zi pauză, 30 km la stol-o zi pauză, 30km la stol-2 zile pauză, 90 km individual cu lansare după ora 10:00 și de preferat să fie cald. La antrenamentul individual am constatat următoarele:

2012- 11 pui pierduți;

2013-10 pui pierduți;

2014-1 pui pierdut!!!

Cu puii particip și la 4, 5 etape de zbor cu asociația, dar nu mă interesează clasările. Toți puii joacă: 140km, 224km, 350km și 540km (distanțele sunt aproximative). Cei care rămân vor juca la un an trei etape de maraton si 1 sau 2 fonduri, depinde de program. Nu țin tardivi la zbor. Toți puii au același statut.

Care sunt categoriile favorite? Şi de ce?

20141123_132748

Maraton, în special cursele de 2 zile deoarece consider că porumbeii care pot parcurge asemenea distanțe în mod constant și sosesc în primii 20% sunt compleți: penaj, musculatură, osatură, digestie, circulația sângelui, etc.

Cum ar trebui să arate un porumbel campion, în opinia dumneavoastră?

Echilibrat, calm, inteligent.Aici mă refer la porumbeii cu care am lucrat, în special la porumbeii meiși la cei din zona mea. Sunt campioni diferiti în funcție de zone și de categorii.

Vă rugăm să ne prezentaţi cei mai buni porumbei pe care îi deţineţi în momentul de faţă.

În opinia mea cel mai bun porumbel din crescătorie este „Philippides”(125305-09M), deoarece a fost un bun zburător, dar este și mai bun reproducător. Am doi fii din el cu As maraton 2014 („Prințul”-253020-12M și „Prințesa”-253019-12F) și o nepoată („Favorita”-114027-13F, este favorita mea încă de pui) cu As maraton 2014, ea este fiica „Prințului”. Aceștia au clasat în 2014:

Karlovy Vary-864km

Schwerin-1191km

Berlin-1039km

Cei mai buni porumbei din crescătorie sunt:

253028-12F„Morena”, loc 27 nat. Maraton extrem palmares-2014, loc 1 județ, are barem la fond, as fond, maraton, maraton extrem, maraton național, as maraton, maraton palmares, maraton extrem palmares, Berlin palmares;

morena

103438-11F„Roșia”, loc 37 nat. Maraton național maturi, loc 1 județ C-S, loc 3 județ As maraton;

rosia1

114038-13F„Arwen”, loc 16 nat.Maraton național tineret, loc 2 județ C-S, loc 24 nat. As maraton tineret, loc 2 jud.C-S;

arwen 11

114027-13F„Favorita”, loc 27 nat. Maraton Extrem Tineret, loc 5 județ C-S, loc 37 nat.As maraton tineret, loc 3 județ C-S, loc. 40 Maraton Tineret National;

favorita1

114013-13F„Norocoasa”, loc 13 nat. Maraton extrem tineret, loc 2 județ C-S;

013 - norocoasa

253038-12M„Peter Pan”, loc 10 nat. As fond tineret 2013, loc 1 județ C-S;

Vă rugăm să ne prezentaţi cei mai buni porumbei pe care i-ati avut în crescătoria dumneavoastră de când participaţi la concursurile cu porumbeii voiajori.

Pe lângă porumbeii enumerați la întrebarea anterioară au mai fost:

290961-05 F, primul meu porumbel cu barem la maraton în anul 2007, loc 3 județean;

290990-05 F, loc 2 județean Maraton internațional-2008;

221429-07 M, loc 1 județean Demifond tineret-2008, semifrate cu „Philippides”;

filipides cu fiica sa

280529-08 F, loc 3 judetean Maraton maturi-2010;

103406-11 M„Castor”, loc 10 nat.,loc 2 jud. Maraton extrem tineret-2012;

103407-11 M„Polux”, loc  1 județean Fond tineret-2012;

253029-12 „Victoria”, loc 3 jud. Loc 20 nat. Maraton extrem tineret-2013, loc 4 nat.Berlin.

Care sunt cele mai mari greşeli pe care le-aţi făcut dumneavoastra ca şi columbofil?

Sincer nu știu care sunt cele mai mari greșeli pe care le-am făcut în columbofilie. Sigur am făcut greșeli, sigur voi mai face, dar sper să nu mă coste, să fie greșeli mici sau cum spune fiica mea „greșeluțe”.

Care sunt cele mai mari regrete din viaţa dumneavoastră de columbofil?

Nu stau să mă gandesc la trecut, nu am regrete, trăiesc prezentul și ma gândesc la viitor. Sper să fie luminos.

Vă rugăm să ne spuneţi cum vă împărţiţi între familie, locul de munca şi porumbei.

Destul de bine. Încerc să le îmbin pe toate, iar până acum am reușit.

Ce părere aveţi despre concursurile de porumbei din Romania?

În România sunt concursuri puternice, sunt porumbei și columbofili foarte valoroși, dar ne lipsește consecvența. An de an se schimbă planuri de zbor, localități de lansare, datele lansărilor, etc. Totul în funcție de interesele unora sau altora.

Care ar trebui să fie paşii pe care să-i urmeze un viitor columbofil înainte de a se apuca de sportul columbofil?

În primul rând ar trebui să studieze ce înseamnă columbofilia, să iubească porumbeii, să caute în zonă un columbofil serios care să îl sprijine și să il îndrume. Ar trebui să achiziționeze porumbei din 2, maxim 3 familii de porumbei pe care să îi selecteze făra milă și să nu țină foarte multi porumbei și nu în ultimul rând să știe că va avea mult de muncă!

 

Ultimile comentarii
  1. strava 4 martie 2015
  2. alin 4 martie 2015
  3. Andrei Bondar 4 martie 2015
  4. r p 4 martie 2015
  5. Fam Lucaci 4 martie 2015
  6. dax 4 martie 2015
  7. COSMIN-BIHOR-NUCET 4 martie 2015
  8. florin t 5 martie 2015
  9. Fam Lucaci 6 martie 2015
  10. Adascalitei Adrian 6 martie 2015
  11. Lucaciu F. 6 martie 2015
  12. florin t 6 martie 2015
  13. Andrei Bondar 6 martie 2015
  14. gicu 6 martie 2015
  15. J.C. 7 martie 2015
  16. dan timpa 7 martie 2015
  17. gicu(olaru gheorghe,pascani-iasi) 8 martie 2015
  18. caragea 10 martie 2015
  19. terean mihai 11 martie 2015
  20. strava 12 iunie 2015

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții media sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de media sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Setările cookie pe acest website sunt setate astfel încât să vă ofere cea mai bună experiență posibilă.

Închide