Înainte de a sosi ora triajului anual la po­rumbeii voiajori, este important să ne amintim că sănătatea nu este aceeaşi la toţi subiecţii din crescătorie, nici la toa­te familiile de porumbei.

Exact ca şi la oameni, şi în lumea animală există subiecţi mai puternici şi alţii mai slabi din punct de vedere al sănătăţii. Cu alte cuvinte există exemplare de o vitalitate uimitoare care fac faţă condiţiilor dificile din iernile cele mai grele, ale concursurilor dure, dar sunt şi foarte multe exemplare, mult mai numeroase, care imediat ce se apropie seara se urcă pe odihnitori, cu capul ascuns în pene şi stau marcate de un aer trist. Toate aceste diferenţe care există între porumbei în crescătoria noastră ţin în mare parte şi de sănătate, de faptul că sănătatea generală a unui porumbel este în directă corelaţie cu sănătatea sa interioară, cea a organelor interne. Sănătatea organică la un porumbel este ereditară.

Astfel, viaţa subiectului este marcată de măsura puterii fizice oferite de sănătatea organică. Nu în ultimul rând, durata vieţii şi succesele în concursuri sunt date de puterea de reproducţie a masculului şi a femelei. Acestea sunt lucrurile care trebuiau spuse şi pe care fiecare columbofil este bine să le cunoască. Ne aflăm la ora la care nu putem să eliminăm un porumbel bătrân în crescătorie dacă acesta a făcut în timp dovada că este o mare valoare. Adică să rămână fertil până la o vârstă înaintată şi să reproducă pui de calitate.

Referitor la columbofilii amatori mai tineri, acestora le recomand să se gândească bine la alegerea momentului pentru a introduce un porumbel nou în crescătoria lor. Valoarea sportivă nu se exprimă niciodată exclusiv prin posesia unei sănătăţi de fier. Preocuparea pentru o sănătate totală trebuie motivată impe­rativ prin a nu accepta, la momentul selecţiei de la începutul iernii, exemplare slabe în rândul porumbeilor robuşti şi sănătoşi din crescătorie.

Repet, că un porumbel nu poate fi unul de re­gu­la­ritate dacă nu este fizic sănătos şi dacă are nevoie de foarte multe tratamente pentru a se menţine într-o bu­nă condiţie fizică. Fiecare exemplar se prezintă prin pro­­priile sale mijloace. Pentru a preciza amploarea aces­tor mijloace nu există altă posibilitate decât de a-l po­ziţiona într-o şuşă selectată judicios an de an. Şi cu cât această selecţie se apropie de perfecţiune, cu atât se regăseşte la porumbel mai multă robusteţe şi, de ce nu, longevitate. Întorcându-ne la cazul exempla­re­lor care trăiesc în sălbăticie, trebuie să adăugăm fap­­tul că la aceştia selecţia naturală elimină exempla­rele slabe, fie pe cele la care puterea organică nu este una normală.

Triajul dur la porumbei ne poate ajuta mult în obţinerea unor păsări de valoare într-un interval cât mai scurt de timp, cu toate că sunt destul de pu­ţini crescători care adoptă această metodă dură de se­lecţie. Pentru crescătorii amatori trebuie făcut cu­noscut faptul că marii campioni practică o selecţie du­ră. Tot pentru informarea acestora trebuie decretată o re­gulă de bază: „Selecţia porumbeilor nu trebuie să cu­­noască sentimentalisme. Ea nu ţine seama de origi­ne, nici de splendoarea coloritului animalelor sau al pe­nelor păsărilor. Ea loveşte de moarte exemplarele sla­be!”

Deficienţele fizice ale unui porumbel se pot trans­mi­­te în bine sau în rău în cadrul liniilor şi ele ne dictează nevoia de a căuta mereu elementele clădite pe un fun­dament sănătos şi trainic. Să nu avem remuşcări în eli­­minarea exemplarelor slabe, a celor care nu fac do­vada unor zburători de clasă.

Luaţi porumbeii în mâ­nă. Studiaţi-i. Analizaţi cât mai mulţi porumbei şi com­­paraţii apoi cu părinţii şi rudele lor (fraţi, surori etc.). În­­cercaţi apoi să aflaţi câte calităţi fizice trebuie să exis­te la o pasăre pentru a realiza acel echilibru perfect de care are nevoie un porumbel ca să obţină un premiu im­­­portant. Dacă porumbelul este un reproducător care procrează pui lipsiţi de vitalitate, atunci acesta tre­bu­­ie suprimat fără remuşcări şi înlocuit cu unul care ne ofe­ră pui mai sănătoşi, mai compleţi, mai plini de vitalitate. Multi crescatori tineri sunt intr-o graba mare de a creste multi campioni. Ei anticipeaza stabilind o viitoare familie cu care vor munci cateva sezoane. In timp ce vor reproduce cativa castigatori in primele zile, ei nu trebuie sa se astepte sa detina o tulpina a lor capabila sa reproduca multe locuri de 1, si fiecare pasare care o vor creste un potential parinte al unui castigator, pana cand nu vor trece minim 3-4 sezoane. Ei trebuie sa fie rabdatori. Trebuie sa isi construiasca atent si cu pricepere pasarile care le-au vizualizat cand au inceput. Apoi ei vor avea adevarata recompensa pe deplin. Ca o declaratie generala, as putea spune ca perioada de timp care e necesara pentru a atinge obiectivele este guvernata de 2 factori de o egala importanta – calitatea pasarilor initiale si abilitatea aratata de crescator in a inmulti si selecta.

Sunt pareri impartite despre cine e mai important in pereche, masculul sau femela. In sens larg, opinia mea este ca ei sunt de o importanta aproape egala, dar as fi tentat sa aleg femela totusi, dar conform invataturilor geneticii, un sex nu poate influenta mai mult decat celalat calitatea puilor.
De ce atunci eu prefer femela? Sunt ilogic? Voi incerca sa imi analizez gandirea cu privire la acest lucru. Femela este,ca si exemplu, solul din care planta (puii nostri) vor creste. Puterea plantei va fi data de calitatea solului din care creste. Pentru a continua cu analogia, daca femela e puternica si viguroasa cu calitati mostenite dezvoltate la maxim ( pe scurt, daca ea e pamant bun) rezulta automat ca puii vor mosteni si ei o constitutie asemanatoare, si calitatile bune care ei le-au mostenit se vor dezvolta la capacitate maxima.

Consider ca acest punct de vedere trebuie sa fie apreciat:lucrurile bune mostenite nu se arata mereu intr-o pasare sau intr-un animal asa de mult cum s-ar fi aratat daca nu ar fi fost tulburari de dezvoltare, in acest context nu ma refer la acele tulburari de crestere care se manifesta din cauza unei boli sau a malnutritiei, dar la aceleasi simptome manifestate in urma unor slabiciuni prenatale sau congenitale.

Aceasta nu este dogma, este o teorie, dar este sustinuta de observatiile mele asupra porumbeilor, facute in ultimii 40 de ani.

Aproape mereu am observat in crescatoriile in care erau femele inferioare masculilor ca se faceau progrese mici si in crescatoriile in care masculii erau inferiori femelelor am vazut atingerea succesului.

Uneori descoperim ca suntem proprietarii unei pasari cu o foarte mare putere de transmitere. De dragul exemplului vom presupune ca este masculul. Poate sa nu fie unul din marii nostri invingatori. Poate fi inferior in expozitie sau in concursuri fratelui sau, totusi creste pui o calitate deosebita. In fapt, este un specimen in care toate caracterele bune ale familiei au fost incorporate si nu poarta defecte vizibile sau ascunse. Este complet homozigot pentru toate caracterele care sunt considerate bune pentru rasa din care face parte. Chiar si cand este imperecheat cu femele inferioare, reproduce pui buni, dar nu ar trebui sa fie imperecheat niciodata cu o femela de slaba calitate din acest motiv: puii crescuti din acest mascul valoros si o femela de slaba calitate, chiar daca vor fi buni performeri in aer sau in expozitie, nu se poate astepta de la ei sa fie buni reproducatori datorita influentei genetice din partea mamei.

Aceasta pasare prepotenta, nu va creste probabil niciodata un pui care sa nu fie placut, este intradevar ceea ce numim un mascul cu care se poate face o linie.

Cand crescatorul descopera ca este proprietarul acestui mascul nepretuit, unul in cinci sute de indivizi, un mascul pe care se poate face o linie ( dar poate fi si o femela), poate stabili o linie pentru viitoarea familie consangvina fiice si nepoate vor fi imperecheate din nou cu tatal, sau cei mai buni fii, nepoti si asa mai departe, vor merge inapoi cu descendentii liniei din masculul fondator din care a fost facuta linia.Acest lucru ma duce in punctul in care trebuie sa inchid capitolul si sa trec la consangvinizarea cu porumbeii, crescatorul de porumbei, trebuie sa foloseasca masculul ( uneori femela) pentru a forma o linie acest lucru este de o importanta majora. Restul explicatiilor despre consagvinizare, as putea sa le continui la materialul postat de tine Andrei, din 30 ianuarie 2015 “-Punctul meu de vedere despre consangvinizare” – Un articol de Steven van Breemen.( dar asta este alta poveste !?).

Andrei ,daca faci studiu si observatii minutioase ,tinand cont de toate criteriile de baza ,asa cum afirma si d-nul r p , plecand de la amenajarea si amplasarea crescatoriei ,mentinerea sanatatii permanent intr-un mod cat se poate de natural, hranirea corespunzatoare in functie de pozitia porumbelului, (naparlire, iernat, imperechiere, perioada puilor, antrenamente, concursuri…), recuperare, odihna, antrenamente, selectie … pot spune ca in sportul columbofil nu exista secrete, retete miraculoase, ci studiu, observatii, aplicatii, intr-un cuvant ”arta”. Se plang multi tineri ca nu li se impartasesc nimic din tainele porumbeilor – gresit ! Cine are ochi sa vada si urechi sa asculte, asa au facut, dar sunt foarte multi care incearca ei sa te invete, sustinand ca ei le stiu pe toate. Dupa cum sti Andrei, eu din 2010 nu mai detin porumbei, dar sportul acesta fiind prea frumos, am initiat tanarul tandem Iordache & Adascalitei din Resita, la care de doi ani ma ocup zilnic.

In 2007 am invatat tot ce am stiut eu despre porumbei, pe Pisla Daniel din Resita, care pot spune cu mandrie ca a fost si este cel mai perspicace crescator. Din 2008 nu a reusit nimeni sa-l invinga. Anul acesta cu voia Bunului Dumnezeu, tandemul Iordache & Adascalitei a reusit sa scoata un porumbel cu 3,50 puncte din 5 etape, asigurandu-l in primele 3 locuri Nationale. Anul (2014) trecut am ratat la ”mustata ” locurile fruntase Nationale, la 2 categorii,din lipsa de kilometrii, iar in 2013 un porumbel pentru As National, lipsind un demifond. Cine spune ca nu se poate face porumbei in 2…3 ani ,se insala ! ( dar, cu conditiile de baza !)

Autor: Sava Gruescu