PRIMĂVARA, ETERNUL ÎNCEPUT AL FICĂRUI AN

E noapte, ora 2 … gândul de a scrie ceva despre primăvară, porumbei amintiri mă dă jos din pat pentru a scrie cele de mai jos…

Costea Octavian și Kovacs Victor cu porumbeii sosiți de la Liege la o expoziție la Vadu Crișului în 1996

Coste Octavian și Kovacs Victor cu porumbeii sosiți de la Liege într-o expoziție locală la Vadu Crișului în 1996

Vineri seara, am pus la pereche reproducătorii. Era deja noapte afară cînd m=am dus la crescătorie și una cîte una, focoasele femele au fost repartizate pentru masculii pregătiți. Nu mi-am făcut schițe toată iarna ca până acum ce am mers pe ,,filingul,, de moment și s epare că nu am greșit pentru că 20 din 21 de perechi erau deja cuplate sîmbătă la prânz.

După introducerea femelelor, am ieșit afară și am ascultat la lumina stelelor cântecul de dragoste al porumbeilor.

Aerul de primăvară și orchestra înaripată m-au purtat cu gândul spre primăvara anului 1996. De câte ori văd jocul iubirii în aerul curat și cald al primăverii amintirea mea zboară spre o străduță din Oradea, Nicolae Titulescu 7, aproape de Gara Mare.

Eram student în primul an, în toamna lui 1995 (Doamne au trecut aproape 20 de ani) și începean încet să ne cunoaștem colegii, pasiunile acestora. Între noi, un uriaș de la Beiuș, Costel Ușvat, pasionat de porumbei. Așadar eram doi colegi de an la Facultatea de Silvicultură din Oradea. După cîteva zile î-mi zice: ,, auzi ieste unu aci în Oradea, cel mai bun cu porumbeii, îi zice Profesoru,, Măi să fie zic,  hai să mergem la el. În câteva zile află Costel adresa și zona unde locuia ,,Profeosoru,, și pornim spre el. Deși de la facultatea noastră  până acasă la profesorul Coste Octavian durează pe jos cam 20 de minute, noi cred că am făcut o oră minim la cum cunoșteam orașul.
Din spatele unui zid înalt, ce avea în mijloc o ușă de metal, ne-a primit un bătrânel simpatic bucuros că doi studeți vin să vadă porumbeii.

Erau încă anii de glorie a marelui crescător bihorean, nu demult de marea performanță de la Liege unde a avut trei porumbei sosiți de la peste 1200 km, performanță de excepție a acelor vremuri.

Crescătoria era cochetă, construită din zid, cu volieră în față și zugrăvită în alb. Curtea era plină de cactuși și smochini. Experimentase domn Profesor până a reușit să cultive smochini în Oradea. Într-un loc special amenajat străjuiau câțiva bonzai!!! Într-un antreu de la intrarea în crescătorie era un raft plin cu cupele de sticlă ce i-au împodobit cariera. Cișmeaua din curte picura non-stop într-un vas mare de unde porumbeii când beau apă, când se scăldau. Erau așa de blânzi că de la concurs veneau la cișmea de unde îi prindea ,,Profesoru,, și le lua clemele și abia după aia mergeau în crescătorie.

În podul casei avea crescătoria de văduvi unde înainte de anii 90 jucase văduvie cînd era în tandem cu Doctorul Munteanu. erau invincibili la vremea acea.

Împreună au făcut două importuri de porumbei care le-au adus satisfacții uriașe. Azi porumbeii lui continuă cursele la Ionuț Sztanyik.

Ne-am împrietenit repede! El locuia singur, și îi plăcea să aibă discipoli lângă el tot mereu, iar eu eram un împătimit al porumbeilor voiajori.

A venit primăvara și nu puține au fost zilele când mergeam agale de la Căminele Universitare până lângă gară, și priveam fascinat jocul dragostei a celor aproape 250 de porumbei pe care ,,Profesorul,, îi lăsa le pereche. Căldura primăverii, luminile din crescătorie care se aprindeau spre seară și jocul porumbeilor m-au fascinat iremediabil. În fața cuștii mele trăiam vineri seara întors în timp, atmosfera studentului fascinat de jocul porumbeilor.

La întoarcere, tot pe jos, plănuiam viitoarele concursuri, cum să-mi fac crescătoria, unde să o fac, ce porumbei să-mi cumpăr. Visam cu ochii deschiși la lumea magică a columbofililor. Nu știam atunci că lumea asta pe care o așteptam feerică era de multe ori atât de amară.

Zile întregi în care ,,Profesorul,, î-mi povestea cum se fac concursurile, care sunt problemele asociației, și î-mi dădea sfaturi. Este posibil să fi văzut în mine un lider, sau poate asta le spune tuturor. Mai târziu a venit acolo și Ionuț Sztanyik, și ulterior Adi Domocoș. Elevi sârguincioși ai maratonistului bihorean!!!

Este ciudat că acum când scriu aceste rânduri î-mi amintesc de ceea ce î-mi spunea de anumite persoane. Ce bine ar fi fost să îl cred!!!

Când a început ,,revoluția,, columbofilă în Bihor, ,,Profesorul,, a fost cu noi, cu cei tineri. Azi ne privește probabil din Ceruri fără să înțeleagă  de ce într-o viață atât de scurtă ne consumăm energia și timpul cu certuri inutile.

In primul rand la Adunarea generala A Ac Bihor in 2009

In primul rând la Adunarea Generală a Ac Voiajoorul Bihor în 2009

Fiecare primăvară mă va duce cu gândul la străduța aceea de lângă gară. la curtea cu smochini și la jocul dragostei porumbeilor. Înainte să mă căsătoresc mi-am dus soția în vizită la ,,domn Profesor,, S-a uitat surprins, el cel cu două experiențe eșuate și a întrebat-o : ,, î-ți plac porumbeii?,, I-a povestit după asta soției mele câteva din pățaniile lui cu soțiile și i-a spus la final atât: ,,de boala asta nu scapă, dacă vrei să te măriți cu el obișnuiește-te și acceptă-l cu porumbei cu tot. Altfel veți avea probleme mereu,,

Concertul porumbeilor, î-mi trezește și azi același sentiment de euforie dublat de nostalgia amintirilor. Anii au trecut atât de repede, și azi sunt eu în locul lui. 20 de ani a fost președintele asociației Bihor. Ani în care scria cu creta pe tablă în sediu, cum se tratează porumbeii, cum se recuperează după concurs….. ani în care să transportau porumbeii cu trenul în cuștile Tip Budapesta, și în care se zburau 3 – 4 etape în Ungaria și la final se făcea un Brașov că nu mai primeau viză de intrare în Ungaria ….. ce vremuri…!

pui

Ei sunt viitorul crescătoriei. Fie să crească fără ură, fără certuri în asociații și cluburi, și să aibă parte de cer senin și concursuri ușoare.

Sursa: www.tunduc.ro

Andrei Bondar

www.columbofil.com

Pasionat 100% de porumbei. Am inceput sa am porumbei de la varsta de 11 ani. Incepand cu anul 2011 mi-am schimbat complet directia in ceea ce priveste cresterea porumbeilor, trecand de la porumbeii de agrement (ornament) la porumbeii voiajori. Sportul columbofil cu porumbei voiajori mi se pare cel mai complet, porumbeii voiajori mi-au dat mult mai multe satisfactii decat au reusit porumbeii de agrement in toti acesti ani.

5 thoughts on “PRIMĂVARA, ETERNUL ÎNCEPUT AL FICĂRUI AN

  1. Frumoasa poveste,te duce in ani tinereti,ani inceputului in care intradevar visai cu ochii deschisi la un porumbel sosit de la maraton,poate o diploma sau o cupa,o crescatorie noua.
    De multe ori si pe mine ma apuca nostalgia anilor copilariei cind ma bucuram de sosirea uni porumbel lansat din satul vecin,acum ce sa intamplat ? nu mai stim sa n-e bucuram ? nu mai stim sa zambim ?
    Din pacate pt multi dintre noi acest sport nobil a devenit o rutina,o afacere,uitam sa n-e bucuram de acesti minunati inaripati.
    Poate multi ve-ti spune ca si eu vind pui,da vind pui,in 2013 am vindut 60 de pui si am dat cadou 80 de pui,incerc sa ajut copii,pensionari,oameni care nu au posibilitatea sa cumpere un porumbel mai de calitate.
    Inca nu mi-am pierdut bunatatea sufletului si sper sa raman la fel.
    Dl”profesorul” a fost un om important in istoria columbofile,bihorene.
    Si cred ca merita o cupa de maraton extrem sa s-e numeasca Dl”Coste Octavian”in memoria lui.

  2. Ma incanta si am emotii cand citesc aceasta frumoasa poveste. Din pacate pentru mine si alti columbofili care am reusit sa-i cunosc personal am ramas se pare cu totii la stadiu de pasiune si ne multumim doar sa crestem porumbeii, sa participam cu ei la concursuri si sa realizam in fiecare an norme cu un punctaj mai bun. Deocamdata nu am reusit sa cobor sub 80 puncte la categoria fond dar sper sa reusesc. Nu fac din porumbei o afacere si cresc un numar de porumbei dupa posibilitatile mele. Citind mai multe am ajuns la concluzia ca nu se merita sa incerci practicarea columbofiliei in scop financiar, deocamdata santem cu economia nu prea bine. Vanzarea porumbeilor este un mare insucces sau pentru multi o decadere degradanta.

  3. Ce vremuri… poate atunci oamenii erau mai buni. Pacat ca nu stim sa pretuim oamenii, prieteniile, la prezent, cum ne supara cineva pe loc ne devine cel mai mare dusman si uitam atat de repede ca candva … eram in aceeasi barca. Dar poate ca intr-o buna zi … cand unii dintre noi nu vom mai fi, cei ramasi vor spune despre noi lucruri frumoase si ca ce mari prieteni eram candva … pacat
    Felicitari Marius, ca in alergarea ta continua ti-ai facut timp sa-ti aduci aminte de clipele frumoase pe care leai trait cu adevarat, candva in compania porumbeilor si a crescatorilor de porumbei.

  4. Costy,te las sa fi tu campion la ortografie,iar eu campion la porumbei,bafta…..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.