1. Achiziționare container transport porumbei voiajori
2. Premiere sezon 2013
3. Plan de zbor 2013
4. Atribuțiuni pentru membrii Comitetului Director
5. Cameră video și modem internet
6. Diverse
S-au hotărât următoarele:
1. Achiziționare container transport porumbei voiajori
S-a hotărât cu unanimitate de voturi achiziționarea unui container cu 36 de boxe „Geraldy”, în valoare de 7.500 euro, plătibil în două tranșe: 4000 de euro la achiziționare și 3.500 în toamnă.
2. Premiere sezon 2013
Premierea campionilor se va face cu plachete (plachete din lemn, pe care se va aplica o gravură din metal). Se va acorda o plachetă pentru porumbel și una pentru crescător. Se vor menționa toate rezultatele obținute de crescător. Pentru locul 1 județean, se oferă 3 puncte, locul 2 județean 2 puncte și locul 3 județean 1 punct. Primii 10 columbofili în ordinea punctelor obținute vor face parte din „Elite Club” pentru anul următor. „Crescătorul anului” – crescătorul cu cele mai multe puncte, punctele se acordă doar pentru campionatul anual, nu pentru palmares-uri. Se vor premia: Campionatul Județean, Campionatul „Elite Club” și Campionatul pe Club, cu mențiunea că membrii columbofili care fac parte din „Elite Club” nu vor fi centralizați în campionatul Cluburilor pe centre de îmbarcare, în vederea stabilirii clasamentelor la nivel de club, centru de îmbarcare.
3. Plan de zbor 2013
Comitetul Director al Asociației Columbofile „Voiajorul Bihor” a hotărât modificarea etapelor de la ACS cu etape de la Korolovo (Slovacia). Astfel, s-a hotărât următorul plan de zbor:
Torokszentmiklos, Budapesta, Korolovo, Bratislava, Budapesta, Tabor, Korolovo, Tabor, Korolovo, Tabor, Korolovo, Tabor, Korolovo, Tabor, Korolovo.
Datorită faptului că unii crescători nu se încadrau în categoria DEMIFOND (aveau sub 300 de kilometri, la etapa de Acs), s-a hotărât modificarea locației Acs cu cea de la Korolovo, Slovacia.
4. Atribuțiuni pentru membrii Comitetului Director
Micloș Ioan se va ocupa de camion trasnport, relația cu lansatori Ungaria
Sztanyik Ionuț se va ocupa de planul de zbor 2013, relația cu lansatori Slovacia.
Lansatori etape 2013: Lucaci Ionuț, Fildan Ionuț, Bondar Andrei
5. Cameră video și modem internet
S-a hotărât achiziționarea unei Camere IP și modem internet (Vodafone sau Orange), în vederea trasmiterii live a stării vremii la momentul și locul lansării, cu scopul de a beneficia în viitor de lansări reușite, cu cât mai puține pierderi.
6. Diverse
Taxele de zbor pentru sezonul 2013: până la 1 aprilie 2013, 10 lei pe porumbel sau 200 de euro, după 1 aprilie cresc până la 15 lei sau 250 euro (pentru cei care zboară un număr mai mare de porumbei).
Comitetul Director l-a desemnat pe Președintele Asociației Columbofile „Voiajorul Bihor”, dl Marius Tunduc, în vederea întocmirii și transmiterii dosarului către Comisia de Disciplină a F.C.P.R. prin care se cere ca Vesa Corneliu să devină persoană non-grata.