Septembrie – pregătirea pentru perioada expoziţiilor

Porumbeii adulţi sănătoşi şi cei care au scos primul rând de pui au trecut şi de perioada de năpârlitului. Penajul lor s-a înnoit, dacă efectivul este prea mare, el trebuie selectat. Dacă după năpârlire, unele păsări nu au forme, culori şi desene suficient de dezvoltate, atunci trebuie să renunţăm la ele dacă urmărim să avem succes la expoziţii şi să obţinem pui valoroşi.

În expoziţii, porumbeii trebuie să se prezinte în toată splendoarea lor în faţa arbitrilor şi vizitatorilor. De aceea, ei trebuie pregătiţi cu câteva ore înaite sau cu o noapte înaite şi aşezaţi într-o colivie specială de expoziţie pentru ca să se obişnuiască cu mediul şi cu oamenii. În caz contrar se poate întâmpla ca, în timpul expoziţiei, porumbeii să dea mereu înapoi şi să încerce să se ascundă, lipindu-se de peretele cuştii. Guşa are un rol important, deoarece, când se apropie un om de colivia păsării, aceasta trebuie să îşi umfle guşa cât mai tare, nearătând nici un fel de teama. Porumbeii se pot obişnui cu condiţiile de expoziţie dacă sunt antrenaţi dinainte într-o cuşca de expoziţie.

La sfârşitul sezonului de împerechere şi al perioadei de năpârlire, toate adăposturile vor fi foarte bine curăţate iar adăposturile vor fi pregătite pentru iarnă.

O analiză coprologică arată dacă trebuie introduse anumite cure în timpul expoziţiei. Excrementele pot trăda prezenţa agenţilor patogeni, ca şi o atitudine mai abătută a păsărilor, penajul tocit sau picioare mai puţin lucioase. Porumbeii de expoziţie trebuie să aibe penajul lucios şi matasos care alunecă în mână, negii lor nazali trebuie să fie albi şi lucioşi iar picioarele de un roşu viu.

Andrei Bondar

www.columbofil.com

Pasionat 100% de porumbei. Am inceput sa am porumbei de la varsta de 11 ani. Incepand cu anul 2011 mi-am schimbat complet directia in ceea ce priveste cresterea porumbeilor, trecand de la porumbeii de agrement (ornament) la porumbeii voiajori. Sportul columbofil cu porumbei voiajori mi se pare cel mai complet, porumbeii voiajori mi-au dat mult mai multe satisfactii decat au reusit porumbeii de agrement in toti acesti ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.