Sfaturi columbofile inainte de sezonul competitional

Fiecare an vine cu ceva diferit, fie ca e vorba de starea vremii, de probleme din crescatoria fiecaruia. Anul acesta a venit cu o vreme ploioasa, parca ne-am mutat in Marea Britanie.

Inca din iarna ne-am facut planuri, in functie de categoaria pe care dorim sa o abordam, fie viteza – demifond, fie fond sau maraton, sau poate toate cele patru categorii. Am stabilit cand sa imperechem porumbeii, pe ce pozitie de cuib sa incepem sezonul, cand sa trecem la vaduvie, cand sa incepem antrenamentele, ce tratamente sa facem si cand sa le facem.

Consiliul Director al FCPR a decis ca din cauza situatiei meteo sezonul de concursuri cu maturii sa inceapa mai tarziu cu 7 zile (1 saptamana).

Am citit o gramada de comentarii,majoritatea celor care si-au exprimat parerea erau multumiti de decizia Consiliului Director al FCPR, dar au fost si unii nemultumiti, deoarece spuneau acestia ca se schimba tot programul de pregatire, scheme de tratament, pozitii de cuib. Ba unii spuneau ca porumbeii vor zbura maratoanele (finalul de sezon de concursuri porumbei voiajori) fiind mai inaintati in procesul de naparlire. Si ca vom fi nevoiti sa ne anulam concediile sau sa le decalam

La toate aceste probleme exista rezolvari, trebuie doar sa fim atenti, si in unele cazuri inventivi cand vine vorba de programul de pregatire al porumbeilor. Pentru a fi un columbofil de succes ai nevoie de mai multe lucruri, si anume:

  • de pricepere (intelepciune, cunostiinte columbofile)
  • de porumbei de calitate
  • de noroc

Le-am prezentat in ordinea prioritatii; ai nevoie de pricepere, sa cunosti ce inseamna sportul columbofil, sa stii ca fiecare sezon care incepe vine si cu noutati cu situatii imprevizibile sau pe care nu ti le doresti, si trebuie sa fii gata sa improvizezi, sa fii gata sa schimbi din mers programul de pregatire. Sa stii de ce administrezi un anume produs si ce rol are acel produs, de ce sa faci anumite antrenamente si cat de des sa le faci tine de pregatirea fiecaruia, aici de diferentiem unul de celalalt. De aceea unii sunt buni iar alti slabi. Unii reusesc sa se mentina in top iar alti cad.

Fara porumbei de calitate nu vei reusi sa te ridici din mediocritate. Iar fara noroc nu vei reusi sa excelezi, sa fi in top, nu ma intelegeti gresit, cand vorbesc de noroc vorbesc de anumite conjuncturi (situatii) care te ajuta sa fii primul, cel mai bun. Am tradus mai multe articole scrise de Ad Schaerlaeckens, iar acesta mentiona si norocul ca si factor decisiv in obtinerea de rezultate bune.

As spune mai multe dar

Crezi ca este un avantaj sau un dezavantaj pentru tine amanarea sezonului de concursuri cu o saptamana?

Andrei Bondar

www.columbofil.com

Pasionat 100% de porumbei. Am inceput sa am porumbei de la varsta de 11 ani. Incepand cu anul 2011 mi-am schimbat complet directia in ceea ce priveste cresterea porumbeilor, trecand de la porumbeii de agrement (ornament) la porumbeii voiajori. Sportul columbofil cu porumbei voiajori mi se pare cel mai complet, porumbeii voiajori mi-au dat mult mai multe satisfactii decat au reusit porumbeii de agrement in toti acesti ani.

One thought on “Sfaturi columbofile inainte de sezonul competitional

  1. Personal cred ca este un avantaj , mei ales ptr mine deoarece locuiesc in SJ iar anul acesta voi zbura cu SM, si din cauza vremii nu am apucat sa fac antrenamente. Sper sa se indrepte vremea si sa reusesc sa fac ce mi-am propus, altfel, primele etape vor fi un esec. Oricum si faptul ca lasam porumbeii afara pe vremea asta a fost destul de rau, rapitoarele au reusit sa ma cheleasca de ceva porumbei, si de obicei ii iau pe cei mai buni… Asta e columbofilia, e dur…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.