“Caii de curse inaripati” au o identitate sportiva

Viteza, rezistenta, capacitatea rapida de orientare, curajul sau inteligenta sunt secretele succesului lui Dobrin, un porumbel care de o luna incoace se poate lauda ca i-a fost recunoscuta identitatea sportiva. In doi ani a participat la 29 de competitii “asa, ca marele Nicolae Dobrin: si pe ploaie, si pe vant, si pe soare”, dar reusitele sale vor prinde un nou contur deoarece acum, odata cu infiintarea Federatiei Romane de Sport Columbofil”, are si acte de sportiv.

Dobrin, proprietatea columbofilului Nicu Bizdrigheanu, si-a prezentat, joi, alaturi de colegii sai, Hagi si Cobra, “carnetul de sportiv”. A obtinut recunoasterea mult asteptata. El, porumbelul, care de mii de ani este companionul omului.

Inca din antichitate, egiptenii si persii antrenau porumbei pentru a le transporta mesajele. Desi au fost in slujba regilor, printilor si nobililor din toate timpurile, porumbeii nu erau doar simpli slujitori ce carau mesajele capetelor incoronate. De compania unui porumbel nu se putea bucura oricine, astfel incat in acele vremuri era impotriva legii ca un om simplu sa detina un porumbel.

In secolul al 19-lea Julius Reuter a fondat un serviciu de stiri care-i poarte numele si astazi (Reuters), folosind la inceput porumbeii. Porumbeii Reuters au ajutat bancile din Aachen sa prospere, dar si sa evite falimentul. Intre timp, porumbeii au fost inlocuiti de metode moderne, precum internetul, dar autoarea Claire Wolfe a mentionat ca in viitor porumbeii ar putea fi folositi din nou drept mesageri, deoarece tehnologiile moderne nu mai sunt atat de sigure.

Cursele moderne cu porumbei au inceput in Belgia si Olanda, in jurul anului 1810, numarul crescatorilor de porumbei sportivi din cele doua tari ajungand in zilele noastre pana la 90.000. In Romania, insa, acest sport a fost recunoscut abia in acest an.

Ministerul Eduatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a recunoscut, in urma cu aproximativ o luna, Federatia Romana de Sport Columbofil. In timpul conferintei de presa a nou infiintatei Federatii, presedintele Cezar Sinca a expus principalele obiective ale organizatiei: “Unul dintre principalele obiective este crearea unui campionat national. Avem de asemenea in plan crearea unui proiect de parteneriat cu primariile si scolile pentru popularizarea acestei dicipline si in randul tinerilor, prin crearea unor crescatorii la standarde europene in scoli si organizarea unui campionat interscolar. De asemenea, un alt obiectiv ar fi infiintarea unei scoli de arbitraj”

Articolul complet il gasiti pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții media sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de media sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Setările cookie pe acest website sunt setate astfel încât să vă ofere cea mai bună experiență posibilă.

Închide